„Titani la cuţite”, o nouă competiţie între juraţii Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu

Emisiunea „Chefi la cuțite' va avea două ediții speciale la Antena 1, pe 29 și 30 aprilie, de la ora 20.30. Sub titlul „Titani la cuțite', show-ul propune o nouă competiție între jurații Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu: ei vor face echipă cu alți chefi celebri din România, iar marea luptă se va da pentru o statuie!
Romania TV
29 apr. 2020, 08:55

Chef-ul a cărui echipă câștigă va avea propria statuie în platoul „Chefi la cuțite’ pe toată durata filmărilor pentru sezonul 8 al show-ului (întrerupte acum, din cauza pandemiei). Nu lipsesc degustările pe nevăzute și nici proba de îndemânare a celor trei jurați.

Nu vom mai da sfaturi de pe margine, ci vom fi și noi în mijlocul acțiunii și vom găti cot la cot cu cei din echipa noastră‘, spune Florin Dumitrescu.

A fost o altfel de competiție, chiar și pentru noi. Dar a ieșit foarte mișto. Suntem cu toții din aceeași breaslă, ne știm de ani de zile, dar nu am mai avut ocazia să gătim împreună până acum și, vă dați seama, fiecare are păsărelele lui în bucătărie‘, l-a completat și Scărlătescu.

Emisiunea s-a filmat imediat după ce Bontea s-a întors din Asia Express, marcând prima revedere a chefilor, așa că „se lasă cu cadouri, glume cât cuprinde, dar la final ajungem la cuțite”.

„Mi-a fost dor de bucătărie‘, zice Bontea.

Vă dați seama cum este să stai printre farfuriile a nouă chefi?! Ce gusturi, ce mirosuri?! Au fost niște zile de filmare foarte complicate. Lăsând gluma la o parte, eu pot să vă spun că a fost o competiție 100% reală„, a conchis prezentatoarea Gina Pistol.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Dronele FBI au ajuns în mâinile teroriștilor. Amenințare pentru Cupa Mondială: ”Chiar nu ne plac unele dintre echipe”
Capital.ro
Amenzi de 12.000 de lei pentru românii care fac asta în propria curte sau apartament. Noile sancțiuni au intrat în vigoare
Playtech.ro
Unde sunt cele mai ieftine apartamente din Europa. Topul orașelor care atrag tot mai mulți cumpărători
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Domeniul în care și-a pierdut banii fostul campion cu FCSB: ”E cam grav ce s-a întâmplat”
MediaFlux
SUA ne lasă în pericol în fața atacurilor Rusiei! Decizia lui Trump privind Europa
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți