Pacienţii cu boli cronice vor putea fi programaţi la vaccinare de orice medic care îi are în evidenţă, nu doar de către cel de familie

Decizia a fost luată în condițiile în care cele mai multe probleme de la debutul celei de a doua etape a campaniei de vaccinare, de vineri, au fost legate de programarea pacienților cu boli cronice.
George Russo
17 ian. 2021, 14:54
Pacienţii cu boli cronice vor putea fi programaţi la vaccinare de orice medic care îi are în evidenţă, nu doar de către cel de familie

Pacienții cu afecțiuni cronice vor putea fi înscriși în platforma de programări pentru vaccinarea împotriva COVID-19 și de către medicii specialișt, nu doar de către medicii de familie, a anunțat duminică Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), anunţă Hotnews.

Conform STS, persoanele cu afecțiuni cronice pot opta pentru următoarele metode de programare în plaformă:

1. Individual, direct în platformă

2. Prin intermediul unui aparținător – pot fi înscrise și programate maximum 9 persoane incluse în a II-a etapă, prin Adaugă beneficiar

3. Prin intermediul direcțiilor de asistență socială

4. Prin intermediul medicului cu pacienți cu afecțiuni cronice. Acesta poate înscrie și programa persoane cu afecțiuni cronice sau poate doar să le înscrie, urmând ca acestea să se autentifice pe baza CNP și să se programeze individual. În acest caz, nu este obligatorie interogarea bazei de date a CNAS.

5. Telefonic, în Call Center, la numărul 021.414.44.25

Reprezentanții STS au explicat că, dacă până acum pacienții cu boli cronice puteau fi programați la vaccinare doar de către medicii de familie, acum un pacient cu astfel de afecțiuni poate fi înscris de către orice medic care îl are în îngrijire, din sistemul public sau privat.

Pacienţii cu boli cronice au avut probleme la programarea pentru vaccinare

Aceasta, în condițiile în care cele mai multe probleme de la debutul celei de a doua etape a campaniei de vaccinare, vineri, au fost legate de programarea pacienților cu boli cronice.

Mulți dintre pacienții cu boli cronice care au încercat să se programeze pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în prima zi în care s-a dat drumul la înscrierile pentru etapa a doua nu au reușit să facă acest lucru, fie din cauza blocării platformei, fie din cauză că, deși suferă de ani de zile de o boală cronică, platforma nu le-a permis să se înscrie în etapa a doua a campaniei de vaccinare, a explicat pentru sursa citată Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune și vicepreședintele Alianței Pacienților Cronici din România.

În această etapă a campaniei de vaccinare se pot vaccina bolnavii cronici diagnosticați cu una dintre următoarele afecțiuni, luați în evidență:
Diabet zaharat
Obezitate
Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
Afecțiuni cardiovasculare
Afecțiuni renale
Afecțiuni oncologice
Afecțiuni pulmonare
Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
Afecțiuni hepatice moderate/severe
Afecțiuni autoimune

Citeşte şi: Streinu Cercel despre efectele vaccinului. Ce se întâmplă în organism la o săptămână după imunizare

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. La ce oră e cursa pentru calificarea în finală și ce adversari are
Capital.ro
Curs valutar marți, 11 august. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Țara în care au reușit profesional cei mai mulți români. Aproape o treime au funcții de conducere sau propriile afaceri
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă va fi oprită în următoarele 48 de ore, din cauza debitului redus al Dunării
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
CASS de 10% pentru mai multe tipuri de concediu medical. Tipurile de indemnizații care sunt afectate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat