Cancelarul Angela Merkel anunţă restricţii fără precedent. Măşti speciale în transportul public şi magazine

Germania a prelungit și a întărit lockdownul. Oamenii, obligați să poarte alt tip de măști, decât cele clasice, în magazine și autobuze.
Filip Stan
20 ian. 2021, 09:02
Cancelarul Angela Merkel anunţă restricţii fără precedent. Măşti speciale în transportul public şi magazine

Cancelarul Angela Merkel a anunțat că lockdownul a fost prelungit până pe 14 februarie și vor fi introduse reguli suplimentare.  Restaurantele, multe instituții, inclusiv culturale, si magazinele neesențiale rămân închise.

Măștile medicale – adică măștile chirurgicale sau cele de protecție superioară FFP2 – vor fi acum necesare în transportul public sau în magazinele esențiale, cum ar fi supermarketurile cărora li s-au permis să rămână deschise, cancelarul Angela Merkel avertizând că ţara sa trebuie să ”acţioneze acum” pentru a preveni creşterea numărului de cazuri de COVID-19, transmite miercuri dpa.

Închise vor rămâne și școlile. De asemenea, restricțiile de circulație rămân neschimbate.Întrunirile private cu o altă persoană sunt permise numai în afara propriei locuinţe, comparativ cu cinci din alte gospodării, cum era prevăzut până acum. Restricţiile de călătorie pe o rază de 15 kilometri de la domiciliu vor fi puse în aplicare în districtele în care incidenţa virală depăşeşte cele 200 de noi cazuri de infecţii la 100.000 de locuitori.

Măsura este o încercare de a opri transmiterea coronavirusului și de a preveni propagarea în țară a variantelor de virus considerate a fi mai contagioase.

Aceste măsuri vor fi aplicate până pe 15 martie, a  anunţat Cancelarul Angela Merkel.

Germania a înregistrat aproape o mie de decese de COVID-19 în ultimele 24 de ore, în timp ce cifra contagierilor a fost de 11.369, potrivit datelor Institutului Robert Koch (RKI) de virusologie actualizate luni la miezul nopţii, relatează EFE.

Numărul total al contagierilor la declanşarea pandemiei a ajuns la 2.052.028, iar cel al morţilor la 47.622, dintre care 989 într-o singură zi.

Alertă în Europa. O nouă mutaţie a coronavirusului a apărut în Germania
Numărul maxim al contagierilor s-a înregistrat la 18 decembrie, cu 33.777 noi infecţii, iar cel al deceselor la 14 ianuarie, cu 1.244 de morţi în 24 de ore.

Aproximativ 1.716.200 de persoane au fost declarate vindecate iar cazurile active se cifrează la 302.326, potrivit estimărilor RKI.

În ansamblul ţării, incidenţa acumulată în ultimele 7 zile a ajuns la 131,5 cazuri la 100.000 de locuitori, iar numărul infecţiilor înr-o singură săptămâna la 109.365.

Numărul pacienţilor cu COVID-19 din unităţile de terapie intensivă era luni de 5.003 – cu 32 în plus – dintre care 2.869 – mai mult cu 57 % – au nevoie de respiraţie asistată, potrivit datelor Asociaţiei Interdisciplinare pentru Medicină Intensivă şi de Urgenţă (DIVI).

Într-o singură zi s-au înregistrat 547 noi internări de pacienţi cu COVID-19 la ATI, în timp ce alţi 515 au ieşit de la terapia intensivă, potrivit RKI.

Din 26 decembrie, numărul persoanelor din Germania care au primit deja prima doză de vaccin împotriva COVID-19 a ajuns la 1.139.297, reprezentând 1,4 % din populaţia, iar alte 6.581 de persoane au primit şi a doua doză de vaccin (rapel).

În ţară continuă să fie închise, de la mijlocul lunii decembrie, şcolile şi centrele comerciale neesenţiale. Rămân de asemenea închise activităţile din sectorul de agrement, cultură şi gastronomie, după măsurile de restricţie impuse la începutul lunii noiembrie.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Felix Drăghici și Andrei Rădulescu, analiza lui Ștefan Beldie: de ce comentatorii Antenei 1 enervează la meciurile României
Capital.ro
Ce se întâmplă dacă lași încărcătorul în priză permanent. Consumul de energie continuă chiar și fără un telefon conectat
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte