CCR, decizie în unanimitate în privinţa pensiilor de invaliditate

O nouă recalculare a unei anumite categorii de pensii va avea loc în perioada următoare, care urmare a aplicării unei decizii a Curţii Constituţionale
Romania TV
20 ian. 2021, 14:32
CCR, decizie în unanimitate în privinţa pensiilor de invaliditate

CCR a constatat miercuri că sintagma „la data înscrierii iniţiale la pensie” din OUG 1/2013 este constituţională în ceea ce priveşte beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condiţiilor de vârstă legală de pensionare şi stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea 263/2010.

„În ziua de 20 ianuarie 2021, Curtea Constituţională, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la data înscrierii iniţiale la pensie” din cuprinsul art. IV alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este constituţională, în ceea ce priveşte beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condiţiilor de vârstă legală de pensionare şi stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea nr.263/2010. Decizia este definitivă şi general obligatorie”, arată CCR, într-un comunicat de presă.

Majorarea pensiilor va fi infimă. Ministrul Muncii promite 3%, după ce CCR a decis că ar trebui 40%. Ce spune de recalculări
La alineatul (1) al articolului IV din OUG 1/2013 este prevăzut că:  „Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 22 ianuarie 2013 inclusiv, indicele de corecţie care se aplică punctajelor medii anuale determinate”.

Alineatul (2) de la acelaşi articolul al actului normativ, luat în discuţie de CCR, arată că: „În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată la data înscrierii iniţiale la pensie”.

Majorare Pensii 2021. Ministrul Muncii spune cu cât cresc pensiile şi anunţă ajutor pentru „risc de sărăcie energetică”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Fiul angajatului de la Dinamo mort în accident face lumină după plecarea de la club: „Asta am simțit”. Update Exclusiv
Capital.ro
ANAF trimite notificări românilor care nu și-au declarat veniturile din 2025! Cât timp au la dispoziție să evite impunerea din oficiu
Playtech.ro
Cum afli dacă reducerea de Black Friday este reală. Verificarea simplă pe care o poți face înainte de comandă
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT