Călin Popescu Tăriceanu, din nou la DNA. A adus garanţii pentru a acoperi sechestrul de 800.000 de dolari

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru acte procedurale desfăşurate în dosarul în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari. Potrivit Agerpres, Tăriceanu le-ar fi prezentat procurorilor garanţii în vederea acoperirii valorii sechestrului impus până la concurenţa sumei de 800.000 de dolari.
Alina Andrei
20 ian. 2021, 16:13
Călin Popescu Tăriceanu, din nou la DNA. A adus garanţii pentru a acoperi sechestrul de 800.000 de dolari
Călin Popescu Tăriceanu, din nou la DNA. A adus garanţii pentru a acoperi sechestrul de 800.000 de dolari

Călin Popescu Tăriceanu este urmărit penal de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari, faptă comisă în perioada în care era prim-ministru al Guvernului României.

Procurorii anticorupţie au reţinut că, în calitate de prim ministru, Călin Popescu Tăriceanu ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă.

„În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, susţin anchetatorii de la DNA.

Conform DNA, dosarul a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cererea autorităţilor judiciare austriece.

„După respingerea, la data de 3 iunie 2019, a cererii iniţiale de încuviinţare a urmăririi penale de către Senat (instituţie învestită cu soluţionarea având în vedere calitatea de senator a lui Călin Popescu-Tăriceanu la acea dată), procurorii au efectuat, în acelaşi dosar, acte de urmărire penală cu privire la fapte şi alte persoane”, se precizează în comunicat.

Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt mai sus menţionată cu referire la fostul demnitar.

„În vederea confiscării obiectului infracţiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparţinând lui Călin Popescu Tăriceanu până la concurenţa sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei”, menţionează procurorii

 

Tăriceanu, prima reacţie după ce a fost acuzat că a luat mită de 800.000 de dolari: E dosar politic, o aberaţie!

”Știu că acest dosar a fost deschis cu mult timp în urmă. Era o serie de acuzații care nu erau deloc evidente și clare și anume eu eram acuzat de luare de mită, dar în dosarul de la procuratură se spunea că de fapt banii nu au ajuns la mine.

Banii ar fi fost luați de altcineva cu care eu nu am avut nicio legătură. Genul de dosar făcut de DNA pe considerente politice, deci un dosar care avea 17 mii d pagini trimis la Parlament în care nu am găsit nimic care să fie acuzator la adresa mea.

La mine nu a ajuns niciun ban și nu avea de ce să ajungă niciun ban. Țin să vă spun următorul lucru, că acest dosar Microsoft e legat de licențele pe care statul român trebuia să le achite firmei Microsoft. În perioada mandatului meu, cu toate că au fost luate patru hotărâri de guvern, dintre care una vizată inclusiv de procurorul general de atunci, doamna Kovei, aceste patru hotărâri de Guvern nu au făcut decât să inventarieze licențele Microsoft și nu s-a plătit niciun ban către firma Microsoft în perioada mandatului meu.

Deci nu aveau cum să ajungă bani la mine, iar legătura se face cu consultanții pe care PNL i-a avut o perioadă de vreme, care au avut un contract onorat în integralitate și alte obligații nu au existat. Consultanții la un moment dat au dat în judecată PNL pentru recuperarea sumei integrale a contractului.

E o însăilare de presupuneri și de aberații juridice care încercau să mă pună într-o lumină nefavorabilă.”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, pentru Antena 3.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Afecțiunea cu care se confruntă soția lui Florinel Coman. Ioana a dezvăluit totul abia acum
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Dacă am executare silită, pot achiziţiona o locuinţă? Ce spune legea
Adevarul
Atac din umbră: dronele făcute în garaje ucrainene zguduie Siberia
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai