Minune în vreme de pandemie! Mai multe femei care încercau, de mai mulţi ani, să devină mame au rămas însărcinate. Explicaţia medicilor

O tânără de 27 de ani din Iași a aflat că este însărcinată exact în ziua în care și-a anunțat medicul că vrea să facă fertilizare în vitro. După ce, timp de şapte ani, a cheltuit mii de lei și a primit zeci de diagnostice, femeia a aflat că va deveni mamă, scrie bzi.ro.
Romania TV
08 mai 2020, 13:41
Minune în vreme de pandemie! Mai multe femei care încercau, de mai mulţi ani, să devină mame au rămas însărcinate. Explicaţia medicilor

Ieşeanca Andra M. are 27 de ani şi de la 20 de ani încearcă să rămână însărcinată pe cale naturală. A cheltuit mii de lei pentru a afla ce problemă medicală o împiedică să obțină o sarcină și nu a aflat niciun răspuns. Aceasta a povestit, pentru sursa citată, că a aflat că este gravidă exact în ziua în care a stabilit cu medicul curant să înceapă procedurile de fertilizare in vitro.

De la vârsta de 20 de ani am încercat să rămân însărcinată. Am mers la medici cu diverse specializări și primeam de la fiecare câte un diagnostic. Îmi spuneau ba că am uterul mic, ba că am trompele inundate, ba probleme cu tiroida. Am cheltuit extrem de mulți bani și nu aflam niciun răspuns concret. Terminam un tratament pentru o afecțiune și începeam altul. Am mers chiar și în Germania la control. Acolo mi-au spus că am probleme cu tiroida. Am luat medicamente de la care nu mă simțeam prea bine și am decis să le opresc”, povestește viitoarea mămică.

Citeşte şi Mărturia cutremurătoare a unei paciente cu COVID-19: „Am aflat că voi fi mamă, o doctoriţă mi-a zis să renunţ la sarcină”

Andra şi soțul ei au locuit ani buni în Germania. Acolo, femeia a încercat tratamentele prescrise de medicii germani, dar fără niciun rezultat. După ce a revenit în ţară, Andra a decis să apeleze la fertilizarea in vitro. La scurt timp, a început pandemia, iar tânăra a fost nevoită să amâne procedurile.

În urmă cu câteva zile, aceasta și-a contactat medicul pentru a-l întreba când va putea reveni la cabinet pentru a începe tot procesul de fertilizare. După ce a primit răspunsul, și-a făcut un test de sarcină. A ieșit pozitiv.

Specialiștii susțin că ceea ce i s-a întâmplat Andrei este un fenomen care se desfășoară în pandemie.

Fertilizarea în vitro era ultima variantă. În luna martie, ajungând efectiv la capătul puterilor, am decis să o încerc și pe asta. Știam de la o rudă de-a mea de această clinică și de faptul că ea obținuse o astfel de sarcină acolo. Am mers, am făcut analize și trebuia să încep procedurile. Imediat a venit pandemia și a trebuit să stopez tot procesul. În ziua de 5 mai, am văzut că medicul care m-a consultat a postat pe pagina de facebook că pe data de 18 se va redeschide clinica. Atunci i-am scris, cu gândul că voi continua procedurile”, povesteşte tânăra.

După ce a stabilit toate detaliile cu medicul curant, Andra şi-a făcut un test de sarcină pentru că îi întârziase menstruaţia. Rezultatul a fost pozitiv.

Îmi întârziase menstruația cu cinci zile și am decis să-mi fac un test de sarcină. Eram deja sătulă de câte teste îmi făcusem până atunci, așa că nu aveam mari așteptări că voi primi vreun rezultat pozitiv. L-am făcut totuși, pentru liniștea mea. A ieșit pozitiv. Nu puteam să cred că după 7 ani visul meu se îndeplinea. Am repetat testul de 3 ori ca să fiu sigură. Au ieșit toate pozitive”, povesteşte, entuzasmată, viitoarea mămică.

Citeşte şi Iulia Albu, declaraţie bombă după ce a mărturisit că i-au crescut sânii în ultima vreme: „Poate sunt însărcinată!”

Dr. Adrian Borș, medic specialist obstetrică–ginecologie, supraspecializat în tratarea infertilității și medicină reproductivă, urma să se ocupe de procedurile de fertilizare in vitro pentru Andra. Acesta spune că ceea ce i s-a întâmplat tinerei este un efect al relaxării din această perioadă. În cazul Andrei mai sunt alte patru paciente ale doctorului Borş.

Am cinci paciente care au rămas însărcinate în perioada pandemiei, după ani de zile în care nu au reușit să obțină nicio sarcină. Cred că relaxarea, timpul petrecut cu partenerul, faptul că s-au mai liniștit au contribuit la acest fenomen. Femei care s-au chinuit efectiv să aibă un copil au obținut acum o sarcină fără nicio intervenție medicală. Toate cele cinci paciente trebuiau să înceapă procedurile de fertilizare în vitro după terminarea pandemiei. Iată că faptul că oamenii stau mai mult acasă, nu mai au un program accelerat de muncă sau activități contribuie la perpetuarea speciei. Mereu spun pacientelor că nu cu pastile rămâi însărcinată, ci cu o activitate sexuală bogată”, a explicat dr. Adrian Borș.

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Cea mai emoționantă imagine cu părinții Laurei Cosoi! Mama prezentatoarei TV era însărcinată pe atunci: "Am fost concepută pe 1 aprilie"
Fanatik.ro
Mădălina Ghenea, ipostază de infarct. Cum s-a fotografiat fosta iubită a lui Grigor Dimitrov 
Capital.ro
Banii care se achită lunar la bloc. Proprietarii sunt obligați, chiar dacă nu locuiesc acolo. Asociația nu poate modifica modul de repartizare
Playtech.ro
Ce este mecanismul de protecție civilă activat de România pentru aducerea românilor din Orientul Mijlociu
Adevarul
„Lucrurile stau considerabil mai rău decât în 1977" - Avertismentul dur al unui inginer constructor cu privire la infrastructura României
wowbiz.ro
Donald Trump, decizie șoc! A tăiat legăturile comerciale dintre SUA și Spania, după ce țara nu a permis folosirea bazelor sale militare în conflictul cu Iran
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântată Andreea Aniță! Mesajul plin de durere al mamei: „Golul pe care îl lasă în urmă nu va putea fi umplut niciodată”
iamsport.ro
Gigi Becali insistă, dar jucătorul nu mai vrea la FCSB!
MediaFlux
Alertă nucleară! S-a aflat ce viza racheta iraniană trasă asupra Turciei
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj