Cristina Chiriac (CONAF): 44% dintre companii au trei sau mai multe femei la cel mai înalt nivel

Cristina CHIRIAC, președinte CONAF susţine că “femeile trebuie promovate și în cadrul companiilor de stat, după modelul din privat, pentru poziții de top management și ca membri în consiliile de administrație.”
Alina Costache
21 ian. 2021, 13:45
Cristina Chiriac (CONAF): 44% dintre companii au trei sau mai multe femei la cel mai înalt nivel

Cristina Chiriac (CONAF) anunţă că 44% dintre companii au trei sau mai multe femei la cel mai înalt nivel, spre deosebire de acum 4 ani, conform analizelor de piață făcute de Mc Kinsey & Company, la nivel global. Cercetările arată că discrepanțele încep de la straturile incipiente de management, argumentând că pentru fiecare 100 de bărbați angajați și promovați, doar 72 de femei primesc același tratament, astfel încât o mare parte dintre ele rămân blocate la niveluri pentru începători. Astfel, rezultatul disproporționat din vârful piramidei nu pare atât de surprinzător. Mai mult, studiile arată că deși femeile care ocupă funcții de conducere sunt absolvente ale unor școli mai prestigioase decât bărbații care au aceleași roluri, sunt mai puțin susceptibile de a deveni lideri în companii, au contracte mai scurte ca CEO și sunt plătite mai puțin pentru aceleași funcții.

Cristina Chiriac, a declarat: “Astăzi, productivitatea este cuvântul cheie pentru majoritatea organizațiilor, iar diverse echipe de management pot fi secretul succesului. În grupuri mixte, la orice nivel, se dezvoltă abordări mai inovatoare, iar procesul de luare a deciziilor este mai complex și mai eficient. Companiile pot beneficia de gândirea critică și creativitatea care derivă din schimbul de idei între bărbați și femei în consiliile de administrație. Prezența unui număr constant de femei în conducere contribuie, de asemenea, la crearea unui mediu de lucru atractiv, care ajută la recrutarea celor mai bune resurse umane. Viitorii angajați sunt din ce în ce mai interesați de problemele diversității la locul de muncă, iar cei mai talentați urmăresc mai mult decât recompense financiare”.

Cristina Chiriac este de părere că ar trebui promovate cât mai mult femei și în cadrul companiilor de stat, după modelul din privat, atât ca poziții de top management cât și ca membri în consiliile de administrație. “Trebuie echilibrate forțele pe scena profesională astfel încât să se înțeleagă că diversitatea duce la eficiență, creativitate și dezvoltare continuă. Îmi doresc ca atât la nivel politic, cât și administrativ, să se pună accent pe implicarea femeilor în actul de conducere. Confederația noastră este singura de acest gen din România, ne implicăm activ în viața economică, sprijinind activitatea doamnelor în sfera de business și oferind exemple de modele de succes pentru sectorul public”.

CONAF: Pandemia – catalizator pentru progresul exponențial al femeilor în afaceri
Raportul Global Gender Gap 2018, documentul de referință al Forumului Economic Mondial care măsoară disparitățile dintre bărbați și femei în fiecare an, susține că există încă o diferență de gen de 32%. Procentul poate să nu pară impresionant, dar timpul estimat pentru a reduce decalajul economic este – 202 de ani!

Din punct de vedere politic, lucrurile nu arată mai bine, având în vedere că din cele 149 de state evaluate, doar 17 au lideri de sex feminin, doar 18% sunt miniștri și 25% parlamentari.

În Europa, cifrele indică un model similar cu cel global, în care, deși 60% dintre absolvenți sunt femei, ei reprezintă doar 33% din oamenii de știință și ingineri europeni. Mai multe femei decât bărbați lucrează cu jumătate de normă (75% din lucrători) și sunt angajați în zone cu valoare mai mică. În plus, femeile câștigă cu 16% mai puțin pentru fiecare oră lucrată și doar 6,9% ajung la funcția de CEO.

Un semn bun este că, în România, există o pondere de 41% a femeilor în funcții de conducere, un procent mai mare decât media Uniunii Europene, care este doar de 36%. Cu toate acestea, femeile reprezintă doar 11% din membrii consiliului.

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin este singura confederație din România ce reuneşte interesele femeilor antreprenor într-o structură închegată. CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială adaptată la noile trenduri în materie de business și asta, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu antreprenorial. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent și care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF are în componența sa 2 federații, 9 patronate, 5 asociații și 13 sucursale.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ultimele date despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: i-a revenit pulsul în ambulanță și a fost dus la Spitalul Universitar. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă ne-a părăsit: A trăit cu pasiune
Playtech.ro
Mircea Lucescu a leșinat în cantonamentul echipei naționale. Selecționerul, dus de urgență la spital
Adevarul
Putin clădește „Noua Rusie” în Ucraina ocupată: cum a integrat teritoriile anexate în economia rusă
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cinci persoane încarcerate în urma unui grav eveniment rutier în Cluj! Două mașini s-au izbit puternic
iamsport.ro
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: 'Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer'
MediaFlux
Pensie anticipată 2026. Ce schimbări s-au adus anul acesta pentru milioane de români
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj