Cazul Sorina. Avocatul Poporului: „Monitorizarea post-adopţie arată că demersul a fost favorabil minorei”

Avocatul Poporului afirmă că autorităţile publice şi-au însuşit recomandările instituţiei în "cazul Sorina" - fetiţa luată cu forţa din casa asistentului maternal care a crescut-o şi dusă în familia care a adoptat-o, iar monitorizarea post-adopţie arată că demersul a fost favorabil copilei.
Romania TV
12 mai 2020, 05:54
Cazul Sorina. Avocatul Poporului:

CAZUL SORINA. Într-un comunicat de presă transmis, luni, de Avocatul Poporului se arată că, în urma apariţiei în presă, în luna iunie 2019, a cazului preluării spre adopţie a minorei Sorina Săcărin (Lucan înainte de adopţie), instituţia s-a sesizat din oficiu, a iniţiat o amplă anchetă, a identificat o serie de deficienţe în derularea procesului şi a emis recomandări către: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Consiliul Judeţean Mehedinţi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Mehedinţi, Primăria Oraşului Baia de Aramă.

„În cadrul investigaţiilor şi demersurilor realizate pe parcursul a aproape un an de zile, Avocatul Poporului a constatat că autorităţile publice implicate şi-au însuşit Recomandările instituţiei, situaţia minorei este gestionată conform prevederilor legale în vigoare, iar documentele de monitorizare post-adopţie exprimă favorabilitatea acestui demers, recomandând continuarea lui”, scrie în comunicat.

Astfel, Avocatul Poporului a luat la cunoştinţă, între altele, faptul că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) implementează un proiect prin care, până la sfârşitul anului 2023, actuala reţea de asistenţă maternală va fi extinsă cu apoximativ 4.000 de persoane, iar toţi asistenţii maternali existenţi în prezent în sistem, precum şi cei noi angajaţi prin proiect, repectiv 15.000 de asistenţi maternali din sistem vor beneficia de formare profesională continuă. Autoritatea s-a angajat să ţină cont de recomandarea Avocatului Poporului, în elaborarea propunerii de politică publică privind îmbunătăţirea şi diversificarea serviciilor alternative la îngrijirea în instituţii.

„Totodată, urmare a unei alte recomandări formulate de către Avocatul Poporului, ANPDCA a dat asigurări că, printr-un alt proiect, asistenţii maternali vor beneficia de formare profesională, mai ales sub aspectul asigurării unui suport emoţional adecvat, atât pentru copilul adoptabil, cât şi pentru asistentul maternal şi, eventual familia acestuia în vederea realizării cu succes a integrării copilului în familia adoptatoare”, se mai arată în document.

În vara anului trecut, Sorina, o fetiţă de opt ani din Baia de Aramă, a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal din Mehedinţi care a crescut-o, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA.

Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă ”mami, nu vreau să plec”, în timp ce procurorul trage de ea şi încearcă să o ducă la maşină, pentru a fi preluată de părinţii adoptivi.

În 21 iulie, fetiţa şi părinţii adoptivi au părăsit ţara, plecând în SUA.

Avocatul Poporului, Renate Weber, anunţa că, în urma verificărilor făcute în cazul Sorinei, s-a constatat că evaluările psihologice făcute la Direcţia pentru Protecţia Copilului au fost „un fel de copy-paste”. Weber spunea că trebuie să existe un mecanism care să verifice dacă copiilor adoptaţi le este bine în noua familie.

„Cred că o concluzie pe care putem să o tragem se referă la felul în care evaluările psihologice pe care trebuie să le facă acestor copii, evaluări care sunt cuprinse în fişa lor la aceste Direcţii pentru Protecţia Copilului sunt serioase sau sunt de formă. Pentru că ceea ce am constatat noi a fost într-adevăr că ele sunt în mai multe cazuri, nu numai în cest caz, sunt un fel de copy-paste dintr-un an în altul, nu sunt lucruri făcute aşa cum ar trebui şi în sensul acesta am trimis unele recomandări”, spunea Renate Weber.

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Simona Halep, din nou îndrăgostită! Fotografia misterioasă postată de fostul număr 1 WTA. Galerie Foto
Capital.ro
Călin Georgescu anunță că e gata pentru pedeapsă. SUA îi pot hotărî soarta: Declar public că-mi asum toate consecințele
Playtech.ro
Vine furia albă în România! Vor fi troiene de zăpadă, viscol puternic. A fost schimbată prognoza meteo
Adevarul
Singurii lideri europeni felicitați de Putin de Crăciun și Anul Nou. Lista este completată de șefi de stat din întreaga lume și aliați ai Rusiei
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Irina Deleanu șochează. De ce arată atât de bine la 50 de ani: 'Ai să râzi''. GALERIE FOTO
MediaFlux
Lista tuturor sărbătorilor din 2026! Iată ce vom sărbători în fiecare lună a anului
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend