Istoricul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române: „La români, credinţa şi biserica fac parte cumva din esenţa vieţii”

Preşedintele Academiei Române a fost miercuri invitatul emisiunii Marius Tucă Show. Istoricul Ioan-Aurel Pop a vorbit despre importanţa credinţei în România acestui moment.
Romania TV
14 mai 2020, 07:26
Istoricul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române:

„Poporul român are caracteristicile lui, ca orice popor, şi am vrut să le demonstrez celor care au puterea de a lua decizii că la noi, la români, credinţa şi biserica fac parte cumva din esenţa vieţii. Şi când spun asta mă refer la marea masă a poporului român. Fireşte că şi românii au gânditori atei, anticlericali, anticonfesionali, unii care se declară agnostici, alţii post-postmoderni. Într-o ţară liberă au loc toţi. Însă marea masă a acestui popor nu poate trăi în afara credinţei, iar la poporul acesta credinţa se manifestă prin biserică. Prin urmare am atras atenţia că închiderea bisericilor pentru timp îndelungat, zăvorârea lor, nu e de natură să ne scoată din pandemie, să ne vindece de boală şi să ne ferească de moarte. Ar fi mai bine să ne gândim şi la încrederea care trebuie să fie în sufletele acestui popor care a trecut prin multe”, a explicat Ioan-Aurel Pop la Marius Tucă Show, conform Mediafax.

Citeşte şi: Se vor organiza slujbe la biserică după ridicarea stării de urgenţă? Răspunsul lui Ludovic Orban: „Sub nicio formă”

Istoricul Ioan-Aurel Pop a completat că „în acest loc al Domnului” în care românul s-a simţit întotdeauna apărat, s-a simţit mai sigur, şi a făcut din biserică un fel de altar al vieţii.

„A cinstit-o, o cinsteşte şi acum. Vedeţi că în preajma noastră avem un popor care se mândreşte probabil că e cel mai ateu popor din lume, poporul ceh. Dar noi ne putem mândri cu faptul că, la cele mai recente recensăminte, suntem unul dintre cele mai credincioase popoare. Poate, pentru unii sceptici, doar la nivel declarativ. Dar la noi, biserica e o formă de a trăi viaţa şi, chiar dacă termenul formă nu ne duce neapărat cu gândul la esenţă, viaţa e formată şi din fenomene şi din esenţe, şi din conţinut, şi din aparenţă, şi prin urmare biserica e legată de sufletul nostru. Şi tocmai pentru a ieşi mai bine din această criză în care ne aflăm cred că accesul în biserici, fireşte, controlat, cu păstrarea distanţei necesare, este capital”, a spus Ioan-Aurel Pop.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Toate detaliile despre transferurile Rapidului! Ce lovitură de imagine încearcă Angelescu: „Și eu, și Pancu ni-l dorim”
Capital.ro
Comisioane suplimentare pentru românii cu card. Situațiile în care se taxează mai mult pentru retragerile de numerar
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?