CSA Steaua a solicitat să i se acorde locul de baraj pentru promovarea în Liga 3

Caz asemănător a fost şi la Craiova, unde FC U 1948 SA a fost promovată direct în Liga 2.
Romania TV
19 mai 2020, 17:25
CSA Steaua a solicitat să i se acorde locul de baraj pentru promovarea în Liga 3

CSA Steaua a anunţat, marţi, că a solicitat printr-o adresă către Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti recunoaşterea ca echipă câştigătoare a sezonului 2019-2020 al Ligii a 4-a şi desemnarea pentru a ocupa poziţia municipiului Bucureşti la miniturneul de baraj organizat de FRF pentru promovarea în Liga 3.

Potrivit clubului sportiv, în solicitarea formulată către AMFB, Florin Talpan a adus următoarele argumente:

“Steaua Bucureşti a câştigat toate partidele disputate în acest sezon al Ligii a 4 -a, strângând maximul de puncte şi poziţionându-se pe primul loc în clasament, la o distanţă de 7 puncte de ocupanta locului 2, FC Rapid 1923 2, echipă pe care am învins-o în întâlnirea directă cu scorul de 4-0.

AMFB trebuie să oprească campionatul Ligii a 4-a şi să desemneze Steaua Bucureşti drept câştigătoarea sa, având în vedere pericolul pandemiei Covid 19.

Cazuri în care s-a procedat la fel: Liga 4 din Suceava a fost oprită de AJF Suceava, iar echipa de pe locul 1 a fost declarată câştigătoare. În Liga a 3-a, FRF i-a acordat echipei Aerostar Bacău titlul de campioană a seriei sale, promovând-o automat în Liga 2. Aerostar Bacău ocupa prima poziţie, la o distanţă de 7 puncte de locul 2.

Caz asemănător a fost şi la Craiova, unde FC U 1948 SA a fost promovată direct în Liga 2, doar datorită faptului că ocupa prima poziţie în clasament, la 13 puncte distanţă de locul 2”.

”Campionatul Franţei a fost oprit, al Olandei şi Belgiei de asemenea, Liga a 3-a a fost îngheţată. Nu văd de ce trebuie să punem sănătatea jucătorilor în pericol. Pentru a proteja sănătatea sportivilor şi antrenorilor participarea în campionatul Ligii a patra, AMFB şi preşedintele Marian Lumînare trebuie să ia măsuri care să aibă în vedere prevenirea infecţiei cu virusul Covid 19, în primul rând, şi abia apoi, asigurarea finalizării sezonului Ligii a patra. Steaua Bucureşti trebuie desemnată căştigătoarea acestui sezon care trebuie încheiat, pentru că este lider autoritar fără niciun punct pierdut în acest campionat”, a declarat Talpan.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum a ajuns Nadia Comăneci să fie închisă în pivniță cu Nicu Ceaușescu. Povestea scoasă la iveală abia acum
Capital.ro
Documentul APIA care le aduce fermierilor bani în avans. Cine îl poate cere în 2026
Playtech.ro
Se fac angajări la Castelul Bran după preluarea de către grupul care gestionează moștenirea lui Elvis Presley. Americanii pregătesc o nouă strategie de dezvoltare
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este bărbatul suspectat că i-ar fi luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Poliția a mobilizat toate forțele de ordine pentru găsirea lui
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Curent electric gratuit pentru români. În ce intervale se oferă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi