Barack Obama rămâne preşedintele Statelor Unite VIDEO

Barack Obama a recâştigat America. Democratul l-a învins pe republicanul Mitt Romney în alegerile prezidenţiale de marţi, obţinând un al doilea mandat istoric la conducerea uneia dintre cele mai puternice ţări din lume.
Romania TV
07 nov. 2012, 04:45
Barack Obama rămâne preşedintele Statelor Unite VIDEO

ALEGERI SUA 2012Reales marţi, după patru ani de mandat dificil şi o campanie încrâncenată, Barack Obama, al 44-lea preşedinte al Statelor Unite şi primul afroamerican aflat la conducerea primei puteri mondiale, îşi păstrează locul în istorie.

ALEGERI SUA 2012. Rezultate: Obama – 303 electori, Romney – 206. Cazul FLORIDA

Preşedintele a obţinut victoria în suficiente state-cheie, într-o cursă strânsă, care s-a rezumat, aşa cum s-a prevăzut, la vizitarea aceloraşi regiuni cruciale. Cum procesul electoral din SUA este complex, în această bătălie contează votul marilor electori. Pentru a fi ales preşedintele SUA, un candidat are nevoie de 270 de electori. 

Obama a obţinut victorii într-o serie de state-cheie aprig disputate, între care New Hampshire (nord-est), Pennsylvania (est), Michigan (nord), Wisconsin (nord), dar mai ales Ohio (nord), considerat un adevărat „Graal”, tot atâtea state în care sperau să învingă şi republicanii.

Cei doi candidaţi au obţinut victorii în fiefurile partidelor lor. Democratul a învins în statele din Nord-Est, iar republicanul a învins în centura „Bătrânului Sud”, din Georgia şi până în Texas, dar şi în Midwest, din Texas şi până în North Dakota.

„Este Obama”, a titrat CNN. Obama a fost reales la Casa Albă, a scris BBC. Încă un mandat pentru Obama, au anunţat cei de la New York Times. 

Niciodată, din anii ’30 şi până în prezent, niciun preşedinte al Statelor Unite nu a fost reales în condiţiile unei rate a şomajului mai mare de 7,2%. Un singur democrat, Bill Clionton, a obţinut al doilea mandat la conducerea ţării după al Doilea Război Mondial.

Istoria unui război fără sfârşit

Preşedintele a postat imediat pe Twitter un mesaj în care afirmă „Totul s-a întâmplat cu ajutorul vostru. Mulţumesc„.

De altfel, pe tot parcursul zilei de marţi, preşedintele a postat mai multe mesaje pe reţelele sociale în care îndemna oamenii să voteze. Milioane de statusuri care au invadat Twitterul şi Facebookul cu informaţii despre alegerile din SUA îl menţionau cel mai des pe Barack Obama. 

Realegerea lui Barack Obama a fost întâmpinată cu entuziasm la Chicago – oraşul de reşedinţă al preşedintelui american. Mii de suporteri ai politicienului democrat s-au adunat la sediul său de campanie şi au izbucnit în urale la anunţarea rezultatelor. Între timp, în tabăra lui Romney domneşte gustul înfrângerii. 

Preşedintele, care a petrecut seara de marţi în casa familiei, în sudul oraşului Chicago, împreună cu apropiaţi, după care a mers la un hotel important din oraş pentru a privi rezultatele alegerilor, era aşteptat pe o scenă uriaşă, pentru a susţine discursul victoriei.

VEZI aici cum a decurs noaptea cea mai lungă a americanilor

„Yes, we can!”, i-a îndemnat  Barack Obama pe americani încă de la început, din timpul campaniei sale electorale pentru primul mandat prezidenţial. Apoi le-a demonstrat că se poate, de vreme ce el a reuşit să fie primul afro-american care a ajuns la Casa Albă. Acum, a primit un al doilea mandat, pentru a termina ce a început. 

Barack Obama, preşedintele „visului american” împlinit VIDEO

După un an şi jumătate de campanie dură, miliarde de dolari cheltuite, zeci de mii de kilometri parcurşi şi mâini strânse, zeci de milioane de americani s-au prezentat de la urne pentru a departaja între cei doi. Unii au fost nevoiţi să aştepte multe ore înainte să introducă buletinul de vot în urne.

Obama, care a votat încă de la 25 octombrie, şi-a petercut timpul şi a scăpat de stres jucând un meci de baschet – pe care l-a câştigat cu aproximativ 20 de puncte – în fieful său de la Chicago (Illinois, nord), împreună cu prieteni şi colaboratori. El a vizitat marţi dimineaţa unul dintre sediile sale de campanie, pentru a mulţumi voluntarilor.

Mitt Romney a votat, la rândul său, împreună cu soţia sa Ann în fieful său de la Belmont, în Massachusetts (nord-est). El şi-a continuat campania până la capăt, vizitând oraşul Cleveland, în statul Ohio, şi oraşul Pittsburgh, în statul Pennsylvania, unde s-a întâlnit cu voluntari din campania sa.

El a dat asigurări că şi-a scris discursul victoriei în avans.

Aproximativ 30 de milioane de americani au votat anticipat. Marţi, zeci de mii de alţi americani au postat cu mândrie pe reţele de socializare fotografii cu un mic autocolant pe care se putea citi „Am votat”, pe care alegătorii îl poartă în general la rever în zilele de alegeri.

În pofida legitimităţii pe care i-o conferă realegerea sa, promisiunile lui Obama riscă să se lovească de un Congres puternic, unde situaţia părea că se îndreaptă spre un statu quo marţi seara.

Republicanii au reuşit să păstreze controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, realeasă integral, în timp ce democraţii păreau în măsură să păstreze controlul asupra Senatului, după ce au obţinut victorii în privinţa unor mandate embelematice, inclusiv al fostului senator Ted Kenndey, în Massachusetts.

DailyBusiness
Câți bani cheltuie un om într-o viață. Cât îi trebuie unui român ca să ducă un trai decent
Spynews
Lidia Buble, bătută pe stradă cu mătura! Cum a început scandalul: ”A început să dea în mine”
Bzi.ro
Maia Morgenstern, reacție dură după valul de critici la adresa fiicei sale: „Părerea… contează cam cât contează conținutul scutecelor!”
Fanatik.ro
Ocazie unică! Ceasul creat special pentru Gică Hagi, scos la licitație!
Capital.ro
A murit unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood. Românii l-au îndrăgit foarte mult: Nu și-a pierdut niciodată dragostea pentru magie…
Playtech.ro
Cum se împart banii din conturi după deces. Ce acte sunt necesare la bancă
Adevarul
Dronele rusești din Polonia, mesajul lui Putin pentru Nawrocki. Valentin Naumescu: „A primit o avertizare rusească?”
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Momentul înfiorător în care Iryna Zarutska, tânăra ucraineancă de 23 de ani, este ucisă cu brutalitate într-un tren din Carolina de Nord. Familia a transmis un mesaj cutremurător
Cancan.ro
Nu l-a lăsat inima și a venit să își ia adio de la mama Adrianei Bahmuțeanu! Cine a apărut la înmormântarea Petruței Toma
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Petrescu! Antrenorul român așteptat la echipa națională: ”Prima variantă”
MediaFlux
Schimbare privind vechimea la pensie!
stirilekanald.ro
Drama prin care trecea profesoara găsită spânzurată împreună cu fiul ei de 7 ani. Femeia și-ar fi ucis copilul înainte. Detalii șocante din anchetă
substantial.ro
Cursul valutar BNR miercuri, 10 septembrie 2025: A crescut prețul dolarului american și al gramului de aur