Dobrogea Expres, drumul care leagă Brăila de Tulcea. Contractul de priectare a fost semnat pentru 14 milioane lei

De la Brăila, de unde se construiește în prezent Podul peste Dunăre, și până la Tulcea va fi proiectat un nou drum expres. Supranumit „Dobrogea Expres”, noua șosea va avea o lungime de circa 60 de km, va purta indicativul DX8 și va lega localitățile Jijila (unde se termină proiectul podului peste Dunăre) și Cataloi, de lângă Tulcea, potrivit hotnews.ro.
Iulian Tudor
22 mai 2020, 08:46
Dobrogea Expres, drumul care leagă Brăila de Tulcea. Contractul de priectare a fost semnat pentru 14 milioane lei

Contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectare tocmai a fost semnat pe circa 14,2 milioane de lei. Compania de Drumuri a anunțat că a semnat contractul de servicii „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Brăila (Jijila) – Tulcea (Cataloi)”.

Contractul în valoare de 14.159.206,13 Lei, fără TVA. a fost semnat cu operatorul economic INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL S.A. (denumită anterior ACCIONA Ingenieria S.A.)„, anunță CNAIR.

Durata de realizare a contractului este de 24 de luni.

Drumul expres în discuție se numește „Dobrogea Expres” conform Master Planului de Transport și, în întregime sa, va realiza legătura legătura între localitățile Constanța – Babadag – Tulcea Isaccea – Măcin – Brăila.

Citeşte şi Prioritatea guvernului Orban II: „Realizarea acestui drum expres este o obligaţie a statului român”

Tronsonul contractat acum pentru proiectare va avea circa 60 de kilometri și va fi proiectat pe relația Jijila – Isaccea – Cataloi (lângă Tulcea). De la Jijila la Brăila este în curs de construcție Podul peste Dunăre și drumul expres de legătură.

Conform caietului de sarcini, profilul transversal al drumului va avea caracteristicile unui drum expres cu 2×2 benzi de circulație (3,5m/bandă), zonă mediană de 3 m și acostamente de 2×2,25m din care 0,75m benzi de încadrare cu aceeași structură rutieră ca a benzilor de circulație și 1,5m acostament consolidat.

În cadrul studiului de trafic proiectantul va considera și analiza, încă din faza inițială de proiectare, opțiunea de a dezvolta drumul expres cu 2×2 benzi de circulație în drum expres cu 2×3 benzi de circulație pe sens sau aducerea la profil de autostradă.

De-a lungul drumului se vor proiecta și perdele forestiere de protecție împotriva înzăpezirii.

DailyBusiness
Cât costă un ghiozdan, un caiet sau un penar la început de an școlar. Părinții au început goana după rechizite
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Ianis Hagi, prezentat oficial la Alanyaspor! Fanatik a dezvăluit exclusiv transferul în urmă cu 3 zile. Update
Capital.ro
Marele artist al României a plecat să dea reprezentație pe scena cerului. Un mare şi smerit actor! Aplauzele rămân pentru eternitate
Playtech.ro
Bancnotele româneşti pe care poţi lua 9.000 de lei. În 1999, erau în multe portofele, au o serie specială
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Incident șocant în Londra, la doar o zi după tragedia din Lisabona. Un autobuz supraetajat a intrat în mai mulți pietoni aflați pe trotuar
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
Reforma pensiilor de serviciu pentru magistrați, pe masa ÎCCJ. Se decide dacă va fi atacată la CCR
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască