Primarul comunei Zăbrani, condamnat la închisoare. Marian Toader s-a iubit cu Mihaela Borcea

Primarul comunei Zăbrani a fost condamnat definitiv, joi, la patru ani şi patru luni de închisoare. cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a obţinut pe nedrept fonduri europene. Marian Toader este fostul concubin al Mihalei Borcea, pe care a acuzat-o de infidelitate în timpul relaţiei.
Alina Costache
28 ian. 2021, 19:02
Primarul comunei Zăbrani, condamnat la închisoare. Marian Toader s-a iubit cu Mihaela Borcea
Marian Toader s-a iubit cu Mihaela Borcea

Primarul comunei Zăbrani, condamnat la închisoare. Sentinţa a fost dată de Curtea de Apel Timişoara, după ce prima instanţă l-a condamnat pe edil, în martie 2020, la patru ani de închisoare.

Conform soluţiei pe scurt publicată pe portalul Curţii, Marian Toader, care a demisionat din PNL în 2020, a fost condamnat la un an pentru constituirea unui grup infracţional organizat, la trei ani pentru abuz în serviciu şi la trei ani de închisoare pentru spălare de bani.

Instanţa a decis ca pedeapsa rezultantă să fie de patru ani şi patru luni închisoare, rezultată din pedeapsa cea mai grea, de trei ani, plus o treime din celelalte pedepse.

Citeşte şi: Primarul Sectorului 6 cere creşterea taxei anuale pe locurile de parcare. „Consiliul General să nu mai continue cu populismul”

Edilului i-au fost interzise şi unele drepturi, printre care cel de a fi ales într-o funcţie în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţie publică.

În acelaşi dosar au mai primit diferite pedepse reprezentanţi ai unor firme, respectiv Radu Viorel-Popa (şase ani de închisoare), Valer Pop (cinci ani de închisoare) şi Jean Cîrja (cinci ani de închisoare).

Primarul comunei Zăbrani, condamnat la închisoare

În decembrie 2015, DNA anunţa că, în perioada 2010 – 2014, Radu Viorel Popa, reprezentant al firmelor Belle Fruct şi Best New Mill, şi Marian Toader, primar al comunei Zăbrani, au constituit un grup infracţional la care au aderat ulterior şi Jean Cîrja şi Valer Pop, reprezentanţii unor firme, în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene.

„Valoarea totală a sumelor de bani încasate pe nedrept de firma administrată de inculpatul Popa Radu Viorel în cadrul celor două campanii de reconversie viticolă este de 13.666.917 lei (circa 3 milioane euro, la acea dată – n.r.) reprezentând valoarea sprijinului financiar nerambursabil pentru două campanii agricole„, menţiona un comunicat DNA emis în urmă cu cinci ani.

Primarul Marian Toader a fost cel care i-a pus la dispoziţie lui Viorel Popa în mod gratuit (deşi se solicitase arendarea, ceea ce presupunea plata unei redevenţe către Primăria Zăbrani) suprafeţele de teren necesare înfiinţării plantaţiei viticole. Din redevenţă, Primăria Zăbrani ar fi încasat 110.250 euro.

„O parte din foloasele obţinute (1.911.580 lei) de inculpaţii Popa Radu Viorel, Cîrja Jean şi Pop Valer, ca urmare a obţinerii pe nedrept a fondurilor nerambursabile, au fost ulterior supuse unor proceduri de „albire” sau „spălare”, pentru a crea aparenţa de legalitate, de onestitate a mijloacelor băneşti obţinute în modalitatea arătată mai sus.

Mai mult, în cursul anului 2013, inculpatul Popa Radu Viorel a dedus, solicitat şi obţinut rambursarea TVA, în sumă de 141.076,84 lei, aferentă unor operaţiuni comerciale, stabilite ca fiind nereale, finanţate cu fonduri nerambursabile, provenind din bugetele UE (operaţiuni comerciale scutite de TVA)”, mai preciza DNA la acea dată, potrivit Agerpres.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT