Preşedinţia: Băsescu şi Ponta vor avea o nouă întrevedere privind exerciţiul bugetar al UE 2014-2020

Preşedintele Traian Băsescu şi primul-ministru Victor Ponta au stabilit, miercuri, în ceea ce priveşte exerciţiul bugetar al UE 2014-2020, că urmează să aibă o nouă întrevedere după participarea premierului la întâlnirea "Prietenilor coeziunii", conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Romania TV
07 nov. 2012, 12:58
Preşedinţia: Băsescu şi Ponta vor avea o nouă întrevedere privind exerciţiul bugetar al UE 2014-2020

„În privinţa exerciţiul bugetar al UE 2014-2020, preşedintele României, domnul Traian Băsescu şi prim-ministrul României, domnul Victor-Viorel Ponta, au stabilit că urmează să aibă o nouă întrevedere după participarea premierului la întâlnirea «Prietenilor coeziunii», din data de 13 noiembrie, ce va avea loc la Bruxelles”, se precizează în comunicatul menţionat.

Potrivit sursei citate, în cadrul consultărilor desfăşurate la Palatul Cotroceni, la solicitarea şefului statului, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au convenit în ceea ce priveşte negocierile cu delegaţia FMI şi a CE care se află la Bucureşti şi au stabilit o viziune comună de lucru în legătură cu privatizarea societăţilor de stat, cei doi înalţi oficiali agreând, în acest sens, importanţa implementării strategiei de management privat cât mai rapid cu putinţă.

Şeful statului şi premierul au căzut de comun acord, se mai arată în comunicat, cu privire la măsurile pe care Guvernul urmează să le întreprindă în perioada următoare pentru deblocarea plăţilor pe programele cu finanţare europeană, precum şi în ceea ce priveşte onorarea plăţilor restante pentru proiectele aflate în fază de implementare, care trebuie să se facă în cel mai scurt timp posibil.

Potrivit comunicatului menţionat, în cadrul consultărilor s-a făcut şi o evaluare a stadiului implementării criteriilor din cadrul MCV şi s-a discutat necesitatea ca raportul din luna decembrie 2012 să cuprindă evaluările exacte şi corecte privind statul de drept din România.

Premierul Victor Ponta se va afla la Bruxelles în 13 noiembrie, pentru o întâlnire cu prim-miniştrii din statele UE membre ale grupului „Prietenii coeziunii”.

Discuţia de miercuri de la Palatul Cotroceni a vizat în principal negocierile din aceste zile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, nivelul absorbţiei fondurilor europene, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie (MCV) şi „probleme generale” legate de bugetul pentru anul viitor, dar fără să fie abordată şi problema reprezentării României la următorul Consiliu European, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţie.

„Nu s-a discutat şi despre nivelul la care România să fie reprezentată la următorul Consiliu European. Preşedintele şi premierul vor avea o nouă discuţie după ce şeful Guvernului se întoarce de la Bruxelles, în care se va discuta mult mai concret şi despre bugetul multianual de la nivelul UE pentru perioada 2014-2020”, au arătat sursele citate.

Întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu premierul Victor Ponta a durat aproape o oră.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Lovitură cruntă pentru Universitatea Craiova în lupta la titlu! Titularul ajunge pe masa de operație și nu va mai juca în acest sezon. Exclusiv
Capital.ro
Șoferii, vizați de noi reguli stricte. Amenzile, executate inclusiv în alte state. Se suspendă permisul pentru neplată
Playtech.ro
Ce reprezintă cifrele din cuptor: nu este vorba despre temperatură, ci despre ceea ce coci
Adevarul
Milioane de români s-au stabilit în străinătate. Banii trimiși acasă au depășit investițiile străine directe
wowbiz.ro
Copilul Denisei și al lui Iancu Sterp a primit binecuvântarea. De ce au ales cei doi părinți să nu-l boteze pe David: „Așa cum este scris în Biblie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
”FCSB va fi pulverizată”. Jurnalistul anunță Apocalipsa formației lui Gigi Becali
MediaFlux
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în 2026. Data la care elevii iau vacanță în aprilie
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj