S-a anulat Festivalul Internaţional Cerbul de Aur 2020

Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune, organizator al evenimentului, a luat această decizie ținând cont de situația generată de pandemia COVID-19. 
Romania TV
02 iun. 2020, 13:48
S-a anulat Festivalul Internaţional Cerbul de Aur 2020

Nu a fost o decizie luată cu ușurință, mai ales în contextul în care ediția din acest an ar fi fost una aniversară, a XX-a, și s-ar fi bucurat de o strălucire aparte. Însă, după discuții în cadrul TVR și cu partenerii locali, am ajuns la concluzia că nu ne dorim să facem compromisuri care să afecteze amploarea și imaginea evenimentului sau să genereze vreun risc la nivelul sănătății publice. Vom marca, însă, acest moment din istoria Cerbului de Aur cu un eveniment de televiziune care, pe de-o parte, să atragă atenția publicului asupra istoriei atât de bogate a festivalului și, pe de altă parte, să promoveze muzica românească de calitate.” – Doina Gradea, Președinte-Director General al TVR.

Citeşte şi: Cerbul de Aur 2019. Eliza G a câştigat trofeul Festivalului. Aventura horror a lui Ronan Keating

Hotărârea a fost luată și în contextul în care partenerii de tradiție ai Festivalului, autoritățile locale din Brașov, făcuseră publică intenția de a anula procedurile pentru organizarea unui număr de evenimente, printre care și Festivalul Cerbul de Aur.

Am decis să nu organizăm ediţia din anul 2020 a Cerbului de Aur tocmai pentru a nu compromite sub nicio formă formatul clasic al acestui festival renumit în România, dar şi la nivel internaţional. Avem încredere că ediţia aniversară a Cerbului de Aur, pe care ar fi trebuit s-o organizăm în acest an, îşi va găsi locul binemeritat în agenda evenimentelor culturale pe care Braşovul le va găzdui în 2021.” Adrian-Ioan Veştea, Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Festivalul Cerbul de Aur se adaugă, astfel, unei lungi liste de evenimente majore cu public care au fost anulate din cauza epidemiei cu noul coronavirus, la nivel internațional și în România.

Dimensiunea internaţională a evenimentului, cu artişti, concurenţi şi juraţi care vin din întreaga lume nu poate fi asigurată în condiţii optime, iar complexitatea sa ar ridica o mulţime de probleme de logistică şi de siguranţă epidemiologică, în contextul pandemiei, care nu ne oferă niciun fel de certititudini pe termen scurt şi mediu. Ne dorim şi sperăm, însă, ca în 2021 să oferim braşovenilor şi întregului public din România cea de-a XX-a ediţie a Festivalului, cu o amploare şi o strălucire care să compenseze absenţa Cerbului din acest an.” – George Scripcaru, Primar Brașov

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional Cerbul de Aur ar fi trebuit să aibă loc în perioada 20 – 23 august, în Piața Sfatului din Brașov.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 19 ediţii. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România şi, în mod tradiţional, la Braşov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger, Ronan Keating, Emelie Sande şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Piesa Laurei Stoica ce l-a făcut pe Gigi Becali să arunce totul de pe el: „I-am dat 20.000 de dolari, lanțul de la gât, cravata și sacoul de pe mine”
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită mamă: Felicitări, iubita mea, Eva! Sunt atât mândra de tine!
Playtech.ro
O țară europeană le oferă tinerilor vacanțe gratuite dacă renunță complet la telefon. Programul promite să „reseteze creierul”
Adevarul
Cum ar putea obține România până la 7 miliarde de euro pe an pentru pensii și salarii. Planul ascuns care aruncă în aer vechile sloganuri politice
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Horoscop 16 mai. Ziua Z pentru mai multe zodii. Nativii care vor fi însoțiți de ghinion sau trebuie să ia decizii dure
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi