Cum arată fetiţa hrănită până la 4 ani doar cu ceai şi pufuleţi. Florentina a fost adoptată de o familie cu suflet mare

Florentina, fetița din județul Vaslui care în urmă cu 6 ani șoca opinia publică pentru că era hrănită numai cu pufuleți și ceai de mama sa, s-a schimbat complet datorită unei familii generoase care a adoptat-o. Familia a povestit momente emoționante petrecute recent când fetița a văzut imaginile de când era mică, scrie Fanatik.ro.
Romania TV
07 iun. 2020, 17:55
Cum arată fetiţa hrănită până la 4 ani doar cu ceai şi pufuleţi. Florentina a fost adoptată de o familie cu suflet mare

Florentina ajungea la vârsta de 4 ani pe mâna medicilor de la spitalul din Iași după ce mama sa o hrănise numai cu pufuleți și ceai. Micuța avea atunci numai 5 kilograme, starea sa de sănătate fiind una foarte gravă. Fetița a scăpat din ghearele morții fiind adoptată în cele din urmă de o familie generoasă.

Medicul Maia Tudose de la Spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași și soțul ei, Dragoș, au crescut-o frumos și i-au sărbătorit în fiecare an ziua de naștere. Flori, așa cum este alintată de părinții adoptivi, a ajuns la vârsta de 10 ani fiind o domnișoară cochetă care știe ce i s-a întâmplat în copilărie.

Părinții adoptivi ai fetiței din județul Vaslui hrănită numai cu pufuleți și ceai până la 4 ani au mărturisit la un post de televiziune că i-au spus copilei că nu sunt familia ei biologică. Mai mult decât atât Dragoș Tudose, tatăl adoptiv, a povestit că i-au arătat imagini din copilărie pentru că nu și-au dorit să le vadă mai târziu pe Internet.

Flori s-a emoționat teribil la vederea imaginilor în care cântărea numai 5 kilograme și se lupta pentru viața ei. Fetița nu și-a putut stăpâni lacrimile, părinții fiind nevoiți să o scoată în oraș pentru a trece mai ușor peste cele auzite. Părinții au consolat-o și i-au transmis că nu o vor părăsi niciodată.

„Am apelat la un psiholog și s-a făcut o povestioară pe care să o înțeleagă. Dar, destul de recent, acum câteva luni, da, i-am arătat, pentru că trebuie să îi arătăm. Mai bine îi arătăm noi și îi spunem, îi povestim, decât să afle ea pe Internet.

A început să plângă. Când s-a văzut, a început să plângă, s-a liniștit, dar, da, a început să plângă destul de tare. Am luat-o în brațe, am ieșit în oraș numai noi doi cu ea. (…)”, a dezvăluit Dragoș Tudose, tatăl adoptiv al lui Flori, în emisiunea moderată de Mihai Gâdea, la Antena3.

Tot în cadrul aceleiaşi emisiuni, Dragoș Tudose a povestit cum a luat decizia de a începe procedura de adopție pentru Flori. Bărbatul a mărturisit că soția sa s-a atașat de micuță, adopția fiind un lucru extraordinar pentru ea, viața sa schimbându-se radical.

„Nu ne-am gândit atunci să o adoptăm în mod cert – pur și simplu ne-am atașat de ea. Plimbările au fost multe și din ce în ce mai dese. Ea avea deficiențe de vorbire și trebuia preluată de un centru de plasament pentru copii cu handicap.

Din momentul în care am auzit că am putea să pierdem am luat hotărârea de a face ceva și am reușit asta prin plasamentul de urgență în vederea adoptării”, a mai povestit tatăl adoptiv al lui Flori, potrivit sursei menționate.

Fetița s-a obișnuit cu noua sa viață și chiar a reușit să accepte ideea că nu mai este singură la părinți, familia sa adoptivă mărindu-se cu o pereche de gemeni.

Citeşte şi: Doctorul Monica Pop reacţionează dur după ce un tânăr de 34 de ani a murit aşteptând să fie testat pentru coronavirus

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
De necrezut! Faza de coșmar care a scos-o pe Universitatea Craiova din Conference League! Arbitrul a dictat penalty în ultimul minut. Video
Capital.ro
Cod Rutier 2025. Obligație pentru mii de șoferi pe timpul iernii. Legislația impune folosirea lanțurilor antiderapante
Playtech.ro
Dacă numele tău de familie este pe această listă, eşti român 100%. Care este cel mai des întâlnit
Adevarul
România va plăti datoria istorică de 6,8 milioane de dolari pentru importul de bumbac fibră către SUA
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Schimbări în 2026 pentru românii care stau la bloc. Guvernul a luat decizia care îi va încurca pe proprietari
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
A MURIT: Călin Georgescu e în doliu!. S-a mutat la Cer o stea a demnității românești!