Fostul director al Companiei de Apă Arad a câştigat procesul prin care contesta decizia de concediere. A fost demis chiar de naşul său

Fostul șef al Departamentului de Mediu-Calitate din cadrul Companiei de Apă Arad Marius Ștefan Toma a câștigat procesul intentat împotriva deciziei de concediere, informează specialarad.ro. În plus, acestuia i se vor plăti şi salariile in urmă.
Romania TV
11 iun. 2020, 05:04
Fostul director al Companiei de Apă Arad a câştigat procesul prin care contesta decizia de concediere. A fost demis chiar de naşul său

Compania de Apă din Arad, condusă de Gheorghe Bănăţean, a fost scena unui adevărat spectacol în anul 2019. În cursul anului trecut, aproximativ 170 de angajaţi au fost concediaţi în urma unei proceduri îndoielnice, știindu-se dinainte cu câteva luni care vor fi „victimele”. Singura persoană cu funcţie înaltă dintre cei demişi a fost Marius Toma, disponibilizat fiindcă nu ar mai fi fost în grațiile lui Gheorghe Bănățean, naşul său din prima căsătorie, după cum relata specialarad.ro.

Concedierea a avut loc în luna noiembrie 2019, iar Marius Toma a contestat în instanță decizia, cerând salariile și despăgubiri morale.

Citeşte şi Momente apocaliptice în Arad. Intervenţie de urgenţă a pompierilor pentru a salva mai mulţi minori blocaţi în maşinile înghiţite de apă

În prima instanţă, sentința magistraților de la Tribunalul Arad i-a fost favorabilă lui Toma, astfel încât acesta trebuie să fie repus în funcţie şi să i se dea înapoi și salariile pentru lunile în care a fost disponibilizat. Fostul director nu a primit, însă, şi daunele morale solicitate.

„Admite în parte contestaţia formulată de contestatorul Toma Ştefan Marius în contradictoriu cu intimata Compania de Apă Arad SA, având ca obiect contestaţie decizie de concediere şi, în consecinţă: Anulează decizia de concediere nr. 447/28.10.2019. Obligă intimata să reintegreze contestatorul în funcţia deţinută anterior şi la plata către acesta a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 01.11.2019. Respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată la data de 25.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Hotarâre  218/2020  25.05.2020”, se arată în decizia instanţei.

Mulți dintre angajații de la Compania de Apă din Arad şi-au păstrat posturile graţie relațiilor apropiate pe care le au cu directorul general sau cu alte persoane din conducere, mai spune sursa citată.


DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Ei sunt sportivii români care au făcut avere după retragere. În ce și-au investit banii
Capital.ro
Un singur portofel pentru actul de identitate, permis, diplome și rețete. Termenul stabilit de UE pentru statele membre
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte