STUDIU 83% dintre respondenţi vor introducerea educaţiei sexuale în şcoli. Vârsta potrivită pentru studiul sexualităţii, peste 11 ani

83,6% dintre respondenţii la un studiu realizat de două cadre didactice universitare din Cluj s-au declarat pentru introducerea educaţiei sexuale în şcoli. 56,2% dintre cei chestionaţi consideră că introducerea acestei discipline în programa de studiu ar fi trebuit să se întâmple de multă vreme. De asemenea, cei mai mulţi respondenţi consideră că vârsta potrivită pentru educația sexuală este 11-12 ani, potrivit edupedu.ro
Romania TV
12 iun. 2020, 10:04
STUDIU 83% dintre respondenţi vor introducerea educaţiei sexuale în şcoli. Vârsta potrivită pentru studiul sexualităţii, peste 11 ani

La studiu au participat 1322 respondenți, cu vârste cuprinse între 15 și 68 ani. 88.19% dintre aceştia provin din mediul urban și 88.72% sunt de sex feminin. 69% dintre cei chestionaţi sunt ortodocşi, 11.04% declară că nu urmează nici o religie, iar 19.96% aparţin altor rituri (greco sau romano-catolică, reformată, penticostală, adventistă). 68% dintre respondenţi sunt căsătoriți, restul fiind necăsătoriți, divorțați, logodiți sau singuri.

72% dintre cei chesionaţi au copii, aceştia având vârste cuprinse între câteva luni și 40 de ani.

Argumente pro introducerea educaţiei sexuale în şcoli

Un procent covârşitor de respondenţi, 83.6%, susţin introducerea educaţiei sexuale în grădinițe și școli, mai bine de jumătate (56.2%) considerând că acest lucru ar fi trebuit să se întâmple de mult timp. În același timp, 9.6% consideră că introducerea acestei discipline în unităţile de învăţământ este o idee foarte greșită, urmând mai apoi proporții mai mici (6.8%) cei care sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli, cu anumite rezerve ce țin de vârsta minimă a copiilor, programă sau specialiștii care să predea aceste cursuri. Printre specialiștii menționați sunt profesorii de biologie sau sport din școli și licee, respectiv medicii și psihologii (din cadrul acestor instituții sau din afară).

Citeşte şi Un liceu din Olt a învins pandemia! Cum s-a desfăşurat festivitatea de absolvire VIDEO

Cei care susţin introducerea educaţiei sexuale în şcoli sunt de părere că doar în acest fel elevii vor avea informaţii corecte, se va reduce expunerea la boli sau sarcini nedorite. Alte motive pe care le menţionează cei care vor ca elevii să studieze Educaţie sexuală sunt autocunoașterea, nepriceperea părinților de a aborda subiectul sexualității și înlăturarea unui subiect tabu.

Argumente contra introducerii educaţiei sexuale în şcoli

Cei care nu doresc introducerea acestei discipline aduc ca argumente faptul că este mult prea devreme de la grădiniță, este un atac asupra inocenței copiilor și că aspectele ce țin de sexualitate ar trebui învățate în familie.

Media vârstelor de la care respondenții consideră că este potrivită educația sexuală este 11-12, existând în același timp și variante precum încă de la naștere, 3-4 ani, 6-7 ani, 13-14, 15-17, 17-18.

40% dintre cei care au răspuns au afirmat faptul că au avut discuții cu copiii lor despre sex și sexualitate, 6,4% nu au abordat astfel de discuții, 5.6% nu au răspuns la această întrebare, iar pentru 48% încă nu este cazul (nu au copii). Temele pe care acești părinți le-au abordat sunt reproducerea, menstruația și construcția aparatului reproducător.

Sursele de informare a părinţilor referitoare la temele sexuale

Întrebările din chestionar au vizat şi sursele de informare ale părinţilor referitor la subiectul sexualităţii. 26% din respondenți au declarat că se informează din cărți scrise de specialiști, 15% de pe site-uri de specialitate, 3% de pe alte site-uri, 45% folosesc informații atât din cărți scrise de specialiști cât și de pe site-uri de specialitate, iar 10% consideră că propria experiență este suficientă pentru a preda conceptele de educație sexuală copiilor și adolescenților.

În ceea ce privește sursele de informare ale copiilor și adolescenților în privința educației sexuale, 11% dintre respondenți consideră că site-urile și cărțile de specialitate sunt sursa principală de informare, 7% că prietenii și colegii reprezintă sursa de informare, 38% consideră că adolescenții și copiii se informează predominant de pe alte site-uri decât cele de specialitate, 20% consideră că adolescenții și copiii se informează atât de la prieteni și colegi, cât și de pe alte site-uri, 10% consideră că se informează atât de pe site-uri de specialitate cât și de pe alte site-uri, iar 14% din respondenți atribuie ca surse de informare alte resurse.

Citeşte şi Avocatul Poporului cere ca elevilor care susţin examenele naţionale să nu li se mai ia temperatura

Referitor la temele de interes, 12% dintre respondenți consideră că acestea sunt cunoașterea corpului (cum avem grijă de corp, diferențele între fete și băieți, organele genitale), 22% actul sexual, 10% metodele contraceptive, 19% consideră de interes o combinație între cele trei tematici enumerate, iar 36% nu au răspuns la această întrebare.

38% dintre cei care nu sunt de acord cu introducerea educaţiei sexuale în şcoli se tem că personalul care ar urma să predea aceste noţiuni este insuficient pregătit, 6% că educația sexuală va fi prea detaliată, 6% că nu vor putea fi controlate discuțiile dintre copii în pauze, 2% că unii copii vor dezvolta o curiozitate precoce, iar 48% au considerat ca fiind problematică o combinație între toți acești factori.

Consecinţele negative ale lipsei educaţiei sexuale în şcoli

Referitor la consecințele negative ale lipsei educației sexuale obligatorii în școli, 85% dintre cei chestionaţi cred că acest lucru va duce la creșterea numărului de mame minore, a numărului de avorturi sau sarcini nedorite, precum și la lipsa unor cunoștințe esențiale despre corp.

Cercetarea a fost realizată de Cezara Botez, masterand psihologie, și Sebastian Vaida, psiholog dr și asistent cercetare în Departamentul de Psihologie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
“Ce vreți, mă? Titlu? Pofta-n cui!”. Gigi Becali râde de olteni după scandalul fani – Rădoi – jucători după 0-0 cu Metaloglobus
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț de ultimă oră la Tribunalul București: Eu sunt pregătit, și poporul român e pregătit!
Playtech.ro
Ce acte trebuie pentru partajul casei și cum se stabilește cota fiecărui soț
Adevarul
Marius Lulea prevestește finalul Guvernului Bolojan în ianuarie: „Va fi aruncat la coșul de gunoi. PSD va depune moțiune”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Anuntul momentului! Ce trebuie să știe toți românii
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Anunț oficial de la Guvern! S-a stabilit soarta salariului minim pe economie
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai