Klaus Iohannis: Salut iniţiativa de a oferi publicului imaginea Papei Francisc

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj cu prilejul ceremoniei de dezvelire şi binecuvântare a bustului Papei Francisc.
Romania TV
16 iun. 2020, 15:09
Klaus Iohannis: Salut iniţiativa de a oferi publicului imaginea Papei Francisc

„Salut iniţiativa Arhiepiscopiei Romano-Catolice, a Nunţiaturii Apostolice şi a Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti de a oferi publicului imaginea Sfântului Părinte Papa Francisc, ca o amintire a căldurii mesajului său către români şi umanitate, apel de iubire şi credinţă. (…) Bustul pe care-l inaugurăm astăzi nu este un monument, căci el nu rememorează trecutul. Mai degrabă ne aflăm într-un loc al întâlnirii cu noi înşine şi cu celălalt, pentru a simţi şi învăţa că, aşa cum spunea Sfântul Părinte, ‘noi aparţinem unii altora, iar fericirea personală se realizează făcându-i fericiţi pe ceilalţi'”, se arată în mesajul şefului statului care a fost transmis de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.

Preşedintele Iohannis a amintit de vizita de stat, pastorală şi ecumenică de anul trecut a Papei Francisc în România, desfăşurată sub îndemnul ‘Să mergem împreună!’, arătând că aceasta are o semnificaţie majoră pentru relaţiile României cu Sfântul Scaun, anticipând aniversarea din acest an a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale.

„În faţa provocărilor contemporane, cetăţenii români au primit vizita Sanctităţii Sale ca pe o încurajare de a se împlini prin înfăptuirea binelui comun, de a contribui la o societate a dreptăţii şi la o lume a iubirii dintre oameni. Beatificarea la Blaj a episcopilor martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, săvârşită pe istorica Câmpie a Libertăţii, a consacrat izbânda societăţii noastre împotriva ‘unui sistem ideologic tiran şi coercitiv în ceea ce priveşte drepturile fundamentale ale persoanei umane’. În contextul provocărilor şi crizelor lumii contemporane, acum un an, la Bucureşti, la Şumuleu-Ciuc, la Iaşi şi la Blaj, Papa Francisc a chemat umanitatea la solidaritate şi la depăşirea fracturilor economice şi sociale. România, ‘Grădina Maicii Domnului’, aşa cum o botezase cu două decenii înainte Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, a fost locul ales de către Sfântul Părinte pentru a pleda pentru o societate care să-i cuprindă pe toţi membrii săi, oferindu-le şansa unei contribuţii creative, participative şi solidare la construirea binelui comun”, se mai arată în mesajul şefului statului.

Bustul dedicat Papei Francisc a fost realizat de artistul plastic Darie Dup şi a fost dezvelit, marţi, în Capitală.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Victor Becali, șocat de salariul lui Denis Drăguș la FCSB! Cuvântul rostit când a auzit suma astronomică
Capital.ro
Patronii din România caută tot mai des acești muncitori. Care sunt motivele pentru care îi preferă
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului