Credite prin Programul IMM Invest. Băncile au acordat împrumuturi de peste 800 de MILIOANE de euro

Băncile au acordat până luni, 15 iunie, credite a căror valoare însumează patru miliarde de lei (aproape 828 milioane de euro) prin programul IMM Invest. În această săptămână se va depăşi borna de un miliard de euro, a declarat Cristian Păun, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA - IFN (FNGCIMM SA - IFN).
Romania TV
17 iun. 2020, 10:32
Credite prin Programul IMM Invest. Băncile au acordat împrumuturi de peste 800 de MILIOANE de euro

„Unde a ajuns astăzi programul IMM Invest. Probabil nu foarte departe cum s-ar aştepta unii. Din punctul meu de vedere cred că este în parametri acest program. Şi ca să dau câteva cifre. Luni, programul s-a apropiat de 4 miliarde de lei credite acordate. Asta înseamnă undeva pe la un miliard de euro ne apropiem şi cred că săptămâna aceasta trecem de bornă. Programul are 3 miliarde de euro plafon aprobat, deocamdată. Deci am dat deja un miliard într-o lună şi jumătate, împreună cu băncile, sigur”, a precizat Cristian Păun, miercuri, la conferinţa „România, Încotro? Economia în Era Covid 19 Perspective economice & Digitalizare”.

Potrivit Agerpres, preşedintele FNGCIMM a menţionat că programul IMM Invest „este bine şi are o dezvoltare foarte bună”.

„(…) nu te poţi duce în acest program cu alt gând decât acesta, că te duci să iei un credit pe care trebuie să-l şi dai înapoi. Repet, o afacere ar trebui să aibă resursa în viitor să returneze aceste finanţări sau să plătească dividende acţionarilor. Altfel, acea afacere cu siguranţă este nesustenabilă. Or, România este prea săracă să-şi mai permită finanţarea de afaceri nesustenabile. Nu mai trebuie să irosim banii şi să ne treacă aceşti bani printre degete. Deci IMM Invest este un program de credit, de creditare a sectorului IMM. Nu este asistenţă financiară nerambursabilă. Banii trebuie daţi înapoi. Nu este ajutor de stat direct. Nu este finanţare directă din bugetul de stat. Cu alte cuvinte, nu statul dă banii. ci banii sau capitalul vine din zona băncilor, din economisiri şi este pus la lucru cu ajutorul expertizei pe care o au băncile”, a afirmat Cristian Păun, conform sursei citate.

Plafonul pentru programul IMM Invest a fost dublat, de la 15 miliarde, la 30 de miliarde de lei

Preşedintele FNGCIMM a menţionat că IMM Invest este supus rigorilor bancare din România conform normelor prudenţiale al Băncii Centrale.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani. Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

Marţi, premierul Ludovic Orban a declarat că datele la zi arată că există peste 4.750 de firme cărora li s-a aprobat creditul prin Programul IMM Invest.

Florin Cîţu atac dur la adresa PSD: „Experţii psd-işti, mândri că sunt români, au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani”

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Anca Lungu, schimbare de look! Cum arată acum fosta prezentatoare TV: "Noua mea coafură"
Fanatik.ro
Turcii au făcut anunțul! Orașul în care Gică Hagi ar fi decis să se mute definitiv după plecarea din România. Are ieșire la mare și o populație de peste 400.000 de locuitori
Capital.ro
Bolojan îi ia locul lui Băsescu. Decizia de la Guvern a fost clasificată drept confidențial (SURSE)
Playtech.ro
Motivul pentru care capacele de canalizare sunt rotunde. Explicaţia specialiştilor, una inedită
Adevarul
Un italian care se declară „rus până în măduva oaselor” laudă Coreea de Nord: „Dacă s-ar deschide vreodată, ar fi o destinație extraordinară”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Vedeta lui Dan Șucu se iubește cu cumnata unui celebru manelist
kanald.ro
Declarațiile sfâșietoare făcute de familia Biankăi, fata găsită moartă alături de iubitul ei: „Am rămas doar cu poza ei”
Cancan.ro
Fosta lui BDLP i-a povestit finei de la Tg Jiu ce s-a întâmplat Pucean: 'S-au mutat împreună' 😲
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Șeful Armatei prezintă adevărul despre adăposturile anti-aeriene din România!
stirilekanald.ro
VIDEO Ei sunt tinerii găsiți morți într-o mașină, pe un drum forestier din Harghita. Bianka și Toni erau dați dispăruți de mai multe zile
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi