Reacţia BOR după amendarea Google România pentru „Catedrala Prostirii Neamului”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a reacţionat miercuri după ce Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat compania Google România cu 10.000 lei, după ce , în mai, tag-ul de pe Google Maps pentru locul în care se află Catedrala Mântuirii Neamului a fost schimbat în "Catedrala Prostirii Neamului Românesc". 
Romania TV
17 iun. 2020, 11:53
Reacţia BOR după amendarea Google România pentru

„Nu putem decât saluta dreapta, deci fireasca hotărâre a CNCD, precum şi iniţiativa pe care a avut-o anterior dl Cristian Jura, distins membru al acestei instituţii. Le mulţumim tuturor celor ce au luat atitudine împotriva unui abuz intolerabil, a unei ofense la adresa Bisericii şi, punctual, la adresa Catedralei Naţionale”, a afirmat miercuri Bănescu, citat de Agerpres.

El consideră că „sesizarea vulnerabilităţilor unor importante sisteme informaţionale, oricui ar aparţine acestea, precum şi sancţionarea pasivităţii faţă de o asemenea sesizare, este un gest moral de normalitate civică”.

Citeşte şi: Compania Google România, amendată de CNCD în cazul „Catedralei Prostirii Neamului”. „Reprezintă faptă de discriminare”

„Asemenea vulnerabilităţi informatice, mai ales când ele apar la un nivel atât de înalt, pot periclita imaginea oricărei alte instituţii, deci sunt total inacceptabile, remedierea lor fiind o datorie”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.

Google România (București) a fost amendată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 10.000 de leidupă ce nu a luat nicio măsură și nu a informat centrala cu privire la schimbarea pe Google Maps a denumirii Catedralei Mântuirii Neamului cu „Catedrala prostirii neamului”.

„Se creează atmosferă degradantă, umilitoare. Noi am sancţionat Google România şi o să vedem ce o să zică instanţa. Şi am cerut Google România să publice un rezumat al hotărârii, am cerut să ia măsuri ca să controleze aceste tag-uiri, ca să prevină astfel de evenimente şi să îşi traducă termenii şi condiţiile în limba română”, a declarat preşedintele CNCD.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
France Football a publicat rezultatul complet al votului FANATIK pentru Balonul de Aur! Pe cine a ales Emanuel Roșu în top 10 și ce țări nu i-au dat niciun punct lui Harry Kane
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România, zguduită de cinci cutremure în doar câteva ore! Unde s-au produs și ce magnitudini au avut
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT