Klaus Iohannis a reclamat la CCR Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I”

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional "Carol I".
Romania TV
19 iun. 2020, 10:33
Klaus Iohannis a reclamat la CCR Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional

„Considerăm că această lege contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) teza a doua, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, precum şi celor ale art. 111 alin. (1) teza a doua privind informarea Parlamentului şi ale art. 138 alin. (5), referitoare la obligativitatea stabilirii surselor de finanţare pentru cheltuielile bugetare”, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.

Şeful statului arată că pe 2 iunie, Parlamentul i-a transmis, în vederea promulgării, Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I”.

El precizează că obiectul de reglementare al legii îl constituie aprobarea executării obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I”, acest spital urmând să fie construit pe raza municipiului Constanţa. Totodată, actul normativ stipulează că înfiinţarea Spitalului Militar Regional „Carol I” se face cu avizul Ministerului Sănătăţii.

„Considerăm că legea criticată are caracter individual, fiind concepută să impună dispoziţii pentru un singur caz, determinat concret, intuitu personae”, se arată în sesizare.

Preşedintele Iohannis consideră că Parlamentul a nesocotit dispoziţiile din Constituţie referitoare la separaţia puterilor în stat, reglementând într-un domeniu ce ţine de competenţa de reglementare a autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, viciu de natură să antreneze neconstituţionalitatea legii în ansamblul său.

„O lege trebuie să fie elaborată în conformitate cu Constituţia, să reprezinte actul juridic al Parlamentului, să exprime şi să reglementeze relaţii sociale generale. Or, în cazul de faţă, legea dedusă controlului de constituţionalitate creează cadrul normativ pentru realizarea unei operaţiuni juridice cu caracter individual, aplicabil doar unui singur caz expres determinat, acela al aprobării obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional ‘Carol I’. (…) Apreciem că legea supusă controlului de constituţionalitate contravine, pe de o parte, art. 1 alin. (4) din Constituţie referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1) ce consacră rolul Parlamentului, iar, pe de altă parte, încalcă prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia ‘nimeni nu e mai presus de lege’, precum şi prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale”, se mai arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Şeful statului indică şi faptul că această lege prevede finanţarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional ‘Carol I’ de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, prin alocări suplimentare faţă de bugetul destinat acestui minister prin legea bugetului de stat şi constată că nu a fost transmisă Guvernului solicitarea de a elabora fişa financiară, care este obligatorie. El menţionează şi că nici expunerea de motive a legii criticate nu detaliază impactul bugetar al soluţiilor legislative preconizate şi nici nu indică sursa de finanţare.

„Prin urmare, întrucât cheltuielile stabilite prin textele legii criticate afectează bugetul de stat, învederăm faptul că adoptarea unor asemenea prevederi nu se putea realiza decât după cererea prealabilă a informării Parlamentului, formulată de acesta şi înaintată Guvernului. De aceea, solicităm Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea în ansamblu a legii deduse controlului, prin raportare la dispoziţiile art. 111 alin. (1) teza a doua şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie”, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Un bărbat din Brăila a murit după ce a mâncat brânză cumpărată de la magazin. A crezut inițial că are gripă
Fanatik.ro
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: „Pleacă în străinătate zilele următoare”. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea televiziunii. Un cunoscut actor a murit. A dus o luptă aprigă cu cancerul: A căutat mereu să aducă lumină
Playtech.ro
Amendă de 1.600 de lei pentru șoferii care ”uită” să dea jos zăpada de pe mașină. Sancțiunile din Codul Rutier în 2026 dacă circuli așa în trafic
Adevarul
Cu cât se scumpesc gazele de la 1 aprilie. Furnizorii au început să afișeze ofertele
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Mircea Lucescu, transportat de urgență la spital după o vizită la dentist! Va merge în străinătate pentru investigații: ce decizie a luat în privința naționalei
MediaFlux
O marcă celebră în comunism, revine pe piață în 2026. Pentru început, trei locaţii în Bucureşti
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil