Bucătarii protestează faţă de decizia autorităţilor de a menţine restaurantele închise

Zeci de bucătari din toată ţara au protestat, sâmbătă,20 iunie, din cauza nemulţumirilor datorate faptului că restaurantele continuă să rămână închise, iar ei riscă să rămână fără locuri de muncă după expirarea şomajului. Analiştii economici sunt de părere că pierderile cauzate de pandemie în industria ospitalităţii sunt de peste 75%, comparativ cu anul trecut, conform Mediafax.
Romania TV
20 iun. 2020, 20:19
Bucătarii protestează faţă de decizia autorităţilor de a menţine restaurantele închise

Ionuţ este chef de ani de zile, dar pentru că, decoamdată nu mai are loc de muncă, s-a reprofilat temporar în construcţii ca să-şi poată întreţine familia.

În perioada asta e foarte greu. Sincer am început să fac altceva, în construcţii, orice, ca să fie bine, să câştigăm ceva. Omul vrea să mănânce, nu are unde”, spune Ionuţ Tilincă.

Nu este normal, deschid păcănelele şi noi stăm şi ne uităm unii la alţii. Da, poate să rămână un bucătar fără un loc de muncă. Un an pe care l-am pierdut din toate punctele de vedere”, spune şi Ciprian Spancioc, tot bucătar şi el.

Citeşte şi Hora de la Mamaia. Sute de turişti au uitat complet de distanţarea socială VIDEO

90% din bucătarii din România au salariul minim pe economie, iar cei care sunt acum în şomaj tehnic câştigă doar 1.000 de lei. Dincolo de acest aspect, ei sunt nemulţumiţi de faptul că există pericolul de a rămâne fără locuri de muncă după ce le expiră şomajul.

Undeva la 400.000 de oameni lucrează în acest domeniu. Riscă să rămână fără un loc de muncă, riscă să intre într-un blocaj financiar din care nu ştiu dacă vor ieşi vreodată”, afirmă Paul Siserman, directorul Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din România.

În trimestrul doi, economia românească va înregistra o scăderea PIB-ului trimestrial de 14,6%, cea mai dramatică scădere a PIB-ului trimestrial în ultimele decenii. Unul dintre cele mai afectate sectoare economice este cel ospitalier şi al turismului, unde noi calculăm o scădere dramatică de 75% din PIB-ul sectorial”, spune Levente Szasz, economist şi prodecan la FSEGA Cluj.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
Cum a trăit Gigi Becali succesul Universității Craiova? „Și-a dat seama că e departe de ei”
Capital.ro
Noua carte electronică de identitate. Decizia luată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
Playtech.ro
Urmează o nouă minivacanță pentru elevi în luna iunie. Elevii vor merge la școală doar trei zile
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tânărul din Arad suspect de hantavirus a fost confirmat pozitiv. Opt contacți ai pacientului, izolați pentru 21 de zile
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
Infecția cu hantavirus din România nu se transmite de la om la om ci este tulpina transmisă de rozătoare, confirmă Institutul Cantacuzino
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi