Ludovic Orban, anunţ despre condiţiile în care vor creşte pensiile. „Nu există decât două soluţii reale”

Ludovic Orban a declarat, luni, că pensiile nu pot fi crescute "aşa din pix", criticând populismul şi declaraţiile partidelor de stânga. Premierul susţine că majorarea pensiilor trebuie să aibă la bază politici de dezvoltare şi de susţinere a investiţiilor.
Romania TV
29 iun. 2020, 09:39
Ludovic Orban, anunţ despre condiţiile în care vor creşte pensiile.

Şeful Executivului a vorbit despre creşterea pensiilor în discursul pe care l-a susţinut la Adunarea Membrilor Coaliției pentru Dezvoltarea României.

„Nivelul pensiilor, în ciuda populismelor şi spuselor partidelor de stânga că pensiile pot că crească aşa din pix, nu există decât două soluţii reale de creştere a pensiei ca putere de cumpărare: creşterea numărului de angajaţi şi creşterea salariului mediu care nu se bazează decât pe politici de dezoltare, pe investiţii, pe creşterea competitivităţii companiilor”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul a menţionat că nimeni nu „şi-ar fi imaginat de la instalarea Guverului în 4 noiembrie ca, în loc de ne ocupăm de debirocratizare, digitalizare, susţinerea investiţiilor şi tot ceea ce înseamnă un parteneriat serios pentru dezvoltarea României că o să ne confruntăm cu epidemie, criză economică, secetă şi acum au mai venit şi inundaţii”.

Citeşte şi: 

„Am intrat în an electoral şi din păcate aproape toate partidele parlamentare au o conduită care este dictată strict de interese electorale şi nu de obiective importante pentru România”, a menţionat şeful Executivului.

Ludovic Orban, despre creşterea deficitului. „Cum să nu-ţi crească deficitul atunci când îţi scad încasările”

De asemenea, Ludovic Orban a precizat că deficitul în creștere se datorează scăderii încasărilor la bugetul de stat și crizei economice din acest an.

„Asta trebuie să înțeleagă toți, suntem pe propriile picioare. Dacă vă uitați, vedeți că a crescut deficitul. Păi cum să nu-ţi crească deficitul atunci când îţi scad încasările şi în acelaşi timp tu ai nevoie să aloci resurse importante pentru susţinerea companiilor, pentru susţinerea angajaţilor şi pentru asigurarea unui obiectiv pe care l-am urmărit ca un fir roşu, obiectivul de a asigura lichidităţi companiilor. Uitaţi-vă şi comparaţi cu alte guverne (…) Rambursările de TVA, comparaţi cifrele din 2020 cu cifrele din 2019. Şi în 2019 eram pe o prezumată creştere economică de peste 5 la sută, iar în 2020 am fost confruntaţi cu o criză”, a afirmat premierul. 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
După un an de pauză, Florin Niță revine: ”Sper să fie așa cum îmi doresc”
Capital.ro
Călin Georgescu este în doliu: Te păstrăm în inimile și în rugăciunile noastre. S-a stins din viață încă un mare patriot român
Playtech.ro
Orașul din România desemnat Destinația Anului 2026. A produs cea mai mare surpriză din turism
Adevarul
Orașul din România desemnat „Destinația Anului 2026” și lider la turism urban: ierarhie surpriză în clasament
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este polițistul care și-a pierdut viața pe DN6, după ce ar fi intrat într-o depășire periculoasă. Avea 37 de ani și era căsătorit
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Ilie Bolojan, decizie privind guvernarea! Anunțul premierului
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi