Cel mai modern studiu vine cu rezultate alarmante: Poluarea aerului creşte semnificativ riscul de infertilitate

Expunerea la poluarea aerului crește semnificativ riscul de infertilitate, potrivit primului studiu care examinează pericolul pentru populația generală.
Daniel Spătaru
17 feb. 2021, 20:25
Cel mai modern studiu vine cu rezultate alarmante: Poluarea aerului creşte semnificativ riscul de infertilitate

Analiza a 18.000 de cupluri din China a relevat că persoanele care trăiesc în medii cu niveluri moderat ridicate de poluare cu microparticule prezintă un risc cu 20% mai mare de infertilitate, concept definit prin faptul că o femeie nu poate rămâne însărcinată în decursul unui an de încercări. Modul în care a fost conceput studiul nu le-a permis oamenilor de știință să stabilească efectiv modul în care poluarea aerului ar putea afecta fertilitatea, dar se știe că particulele poluante provoacă inflamații în organism, care ar putea afecta producerea de ovule și spermă, după cum afirmă oamenii de știință, citaţi de The Guardian.

Un alt studiu recent, efectuat pe 600 de femei care frecventează o clinică de infertilitate din SUA, a constatat că expunerea crescută la poluarea aerului a fost asociată cu un număr mai mic de ovule care se maturizează în ovare. Infertilitatea afectează multe milioane de cupluri din întreaga lume, dar s-au făcut relativ puține cercetări cu privire la impactul poluării aerului. Cu toate acestea, se știe deja că aerul poluat crește riscul altor aspecte ale reproducerii, inclusiv nașterea prematură sau greutatea redusă la naștere. Nivelurile obișnuite de dioxid de azot sunt la fel de nocive ca fumatul, crescând riscul de avort spontan, după cum afirmă cercetătorii care au descoperit particule poluante pe partea fetală a placentelor.

Qin Li, de la Centrul de Medicină a Reproducerii de la Universitatea din Beijing, al treilea spital din China, cel care a condus cercetarea privind infertilitatea, a declarat că viitorii părinți ar trebui să fie preocupați de poluarea aerului în care trăiesc. „Numeroase studii au constatat că poluarea aerului este asociată cu o mulțime de probleme cu sarcina”, ​​a mai spus acesta, pentru The Guardian. „Aproximativ 30% dintre cuplurile infertile au infertilitate inexplicabilă”, a mai spus Li, menționând că vârsta, greutatea și fumatul erau factori bine cunoscuți. „[Studiul nostru] indică faptul că poluarea cu particule mici ar putea fi un factor de risc neignorabil pentru infertilitate”, a adăugat el.

Citeşte şi Răzbunarea nurcilor omorâte în Danemarca. Animalele ucise sunt responsabile de poluarea apelor subterane din ţară

Cercetarea, publicată în revista Environment International, s-a bazat pe date din interviuri și chestionare de la 18.571 de cupluri care au făcut parte din marele sondaj de fertilitate din China rezervat femeilor căsătorite. În China, femeile sunt obligate să se înregistreze la autorități înainte de a încerca să rămână însărcinate, fapt care le-a permis cercetătorilor să solicite informații de la toate femeile care intenționau să conceapă un copil.

Rezultatele au arătat, de asemenea, că proporția femeilor care nu rămân însărcinate după 12 luni de încercări a crescut de la 15% la 26% atunci când se compară trimestrul expus la cea mai mică poluare cu trimestrul cu cea mai mare poluare.

Citeşte şi Companiile japoneze, obligate să promoveze concediul de paternitate în rândul angajaţilor

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Ce datorii are, de fapt, CFR Cluj. Avem actele depuse în dosarul de insolvență. Exclusiv
Capital.ro
Noi avantaje pentru romanii care ies la pensie în Germania. Ce trebuie să știe cei născuți după 1963
Playtech.ro
Costurile ascunse ale panourilor fotovoltaice. Ce mai poți plăti după instalare și cât rezistă invertorul
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat