Motivul INCREDIBIL pentru care un bărbat de 82 de ani, suspect de COVID, a plecat în pijamale din spital până să fie testat

Un bărbat în vârstă de 82 de ani din comuna Concești, județul Botoșani, suspect de COVID-19, a fugit joi seara de la spital în timpul efectuării evaluărilor medicale. Acesta a fost găsit vineri în localitatea de domiciliu și a spus că a plecat din spital pentru că aștepta de foarte mult timp, potrivit Mediafax.
Romania TV
03 iul. 2020, 14:40
Motivul INCREDIBIL pentru care un bărbat de 82 de ani, suspect de COVID, a plecat în pijamale din spital până să fie testat

Potrivit IPJ Botoșani, bărbatul de 82 de ani a fost transportat, joi seara, la Spitalul Județean Botoșani, în vederea internării, fiind suspect de COVID-19.

În timpul efectuării evaluărilor medicale, bărbatul a plecat din spital, chiar în pijama. Polițiștii l-au dat în urmărire.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au găsit vineri pe bărbat în localitatea de domiciliu.

„Acesta a declarat faptul că a părăsit unitatea spitalicească, întrucât a așteptat foarte mult timp pentru a i se efectua investigațiile medicale”, au transmis polițiștii din Botoșani.

Conform acestora, bărbatul a fost dus din nou la spital, în vederea internării.

Citeşte şi: Un bătrân, suspect de coronavirus este căutat de oamenii legii după ce a fugit din spital

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT