Kazahstan reintră în carantină de la 5 iulie după ce a început să crească alarmant numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus

Conform unui comunicat al Executivului, se vor închide unele magazine considerate neesenţiale și se vor limita deplasările între provincii.
Romania TV
04 iul. 2020, 11:54
Kazahstan reintră în carantină de la 5 iulie după ce a început să crească alarmant numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus

Mai mult de atât va fi redus programul transportului public şi se vor interzice adunările publice, adunări care au primit ok-ul de curând.

Măsurile ar putea fi ulterior înăsprite sau prelungite, precizează guvernul. Preşedintele Kasim-Jomart Tokaev a fost cel care a dispus noi restricţii, anunţă Fanatik.ro.

S-a întâmplat după ce numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a crescut de peste şapte ori după ridicarea primelor măsuri, mai severe, la mijlocul lunii mai.

Totuși, există câteva situații care nu vor avea parte de schimbări dramatice. Astfel, după 5 iulie legăturile aeriene şi feroviare între provincii vor funcţiona, la fel şi cele aeriene cu un număr limitat de ţări.

Spre deosebire de primele restricţii, kazahii vor avea voie să iasă din case la plimbare, dar în grupuri de cel mult trei persoane, iar restaurantele şi cafenelele vor putea rămâne deschise dacă deţin spaţii exterioare.

Fosta republică sovietică, cu o populaţie de 19 milioane de locuitori şi graniţe cu Rusia şi China, a confirmat până acum peste 42.000 de cazuri de COVID-19.

De asemenea, în Kazahstan au avut loc 188 de decese. A fost raportat că în unele oraşe mari, spitalele şi-au atins capacităţile de primire.

Citeşte şi: Trump critică „revoluţia culturală a stîngii” de Ziua Independenţei

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
„Hagi e vinovat, dar nu e lider în clasament”. Bogdan Baratky pune tunurile pe FRF și Răzvan Burleanu: „O gafă de comunicare și de strategie”
Capital.ro
Horoscop 30 septembrie. Astrele pregătesc o schimbare neașteptată. Ce urmează pentru zodii
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte