Gigi Becali, suspendat patru luni şi amendat drastic de FRF pentru „sexism”

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a fost sancționat de Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF, după declarațiile sale referitoare la fotbalul feminin.
Romania TV
09 iul. 2020, 11:06
Gigi Becali, suspendat patru luni şi amendat drastic de FRF pentru

Gigi Becali a fost suspendat pe o perioadă de patru luni și a primit o amendă de 65.000 de lei. Totodată, clubul FCSB a primit o penalitate sportivă de 10.000 de lei.

„Admite cererea formulată de reclamanta Federaţia Română de Fotbal, prin Secretar General împotriva pârâtului Becali George.

În temeiul art. 54.1 din RD se sancționează pârâtul Becali George cu măsura suspendării pentru 4 (patru) luni și penalitate sportivă de 65.000 lei.

În baza art. 54.1 din RD se sancționează pârâtul Fotbal Club FCSB SA cu penalitate sportivă de 10.000 lei”, se arată în comunicatul emis de Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF.

FRF a fost cea care l-a reclamat pe Gigi Becali în temeiul articolului 54 din Regulamentul Disciplinar, care face referire la rasism, xenofobie, discriminare și denigrare.

Gigi Becali a fost împotriva deciziei FRF ca fiecare club din Liga 1 să înființeze echipe de fotbal feminin, deoarece femeile „nu ar trebui să joace fotbal”. Totuşi, ulterior, el a declarat că va sponsoriza cu 10.000 de euro o echipă de fotbal feminin, pentru a respecta obligaţia impusă de FRF ca toate grupările din Liga I să înfiinţeze formaţii de fete.

„Dacă o să fie obligatoriu, o să cumpărăm una. Adică cumpăr una… Îi dau 10.000 sponsorizare şi pune FCSB pe piept. (n.r. – întrebat dacă o să meargă în vestiar să le încurajeze) Uite, vezi? Cum să meargă un bărbat în vestiar la femei? Vezi? Că şi asta strică! Hai, că cine ştie, discriminare, că la nebunia lor orice lucru e discriminare.

Dar eu spun lucrurile cum le văd normal, eu spun o opinie, o părere şi în opinia mea nu trebuie să facă femeia… Dar dacă trebuie şi e obligatoriu, cum este în regulament… Chiar ne-a rugat o echipă, le dau 10.000 sponsorizare şi după aia joacă pe piept cu FCSB. Nu te gândeşti? Dacă îi dă cu mingea în ţâţă? Hai, fiţi sănătoşi!”, erau declarațiile făcute de Becali, la Pro X.

Gigi Becali a explicat și de ce nu este de acord cu obligativitea cluburilor din Liga 1 să aibă și o echipă feminină de fotbal.

„Nu vreau bani de la femei. Dacă îmi dai un miliard de la fotbal feminin, eu nu îi iau. Vă dau cuvântul de onoare, chiar dacă sunt omul interesului. Eu vreau bani, dar dacă banii ăia nu se potrivesc cu ce scrie în Sfânta Scriptură, nu îi iau”, explica Gigi Becali la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport, anul trecut.

Gigi Becali a spus că nu are nimic împotriva femeilor care practică sportul și a vorbit despre Simona Halep. Finanțatorul FCSB a mai spus că, spre deosebire de fotbal, în tenis sportivele sunt „ferite” de accidentări nedorite.

„Hai să vă spun un lucru: ea joacă tenis (n.r. – Simona Halep). Aţi văzut vreo fată care să aibă accident la tenis? Nu pot să vă explic exact, pentru că mă dau la Comisii iar. Voi spuneţi că sunt eu nebun, dar o să vedeţi că nu e aşa”, a mai spus Gigi Becali.

Din sezonul 2021-2022, toate echipele de fotbal din România vor fi nevoite să aibă şi formaţii de fotbal feminin, pentru a putea evolua pe prima scenă a fotbalului românesc. FRF continuă reformele în sportul rege. Fotbalul feminin a ajuns la un nivel foarte ridicat în Vest, însă în ţara noastră fenomenul e aproape inexistent.

Pentru a-l stimula, Federaţia a decis să le impună formaţiilor din Liga 1 să investească în echipele de fete. Cluburile care vor refuza să îşi facă echipe de fotbal feminin nu vor primi licenţa pentru echipa de fotbal masculin.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?