Rareş Bogdan, funcţie importantă în Parlamentul European

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a fost numit membru în Comisia specială privind ingerințele externe în toate procesele democratice din cadrul Uniunii Europene, inclusiv privind dezinformarea, scrie caleaeuropeană.ro.
Romania TV
10 iul. 2020, 18:42
Rareş Bogdan, funcţie importantă în Parlamentul European

Această comisie specială va trebui să identifice domeniile posibile care ar necesita acțiuni legislative și non-legislative în legătură cu platformele de socializare, să sugereze acțiuni coordonate la nivelul UE pentru combaterea amenințărilor hibride și să contracareze campaniile de informare și comunicarea strategică a țărilor terțe maligne care aduc prejudicii Uniunii Europene.

 
Înființarea acestei comisii speciale apare într-un context dinamic în care criza COVID-19 a accelerat acțiunile de dezinformare și de discreditare a Uniunii Europene dinspre țările terțe, reliefând totodată și o coordonare a strategiilor de propagandă promovate de Rusia și China.

În timpul crizei, UE și-a intensificat activitatea de informare a cetățenilor cu privire la riscuri și de consolidare a cooperării cu alți actori internaționali pentru combaterea dezinformării. Comisia a demontat miturile legate de coronavirus, pe site-uri web care au înregistrat peste 7 milioane de vizualizări. Serviciul European de Acțiune Externă, împreună cu Comisia, a consolidat comunicarea strategică și diplomația publică în țările terțe, inclusiv în vecinătatea UE.

Actorii străini și anumite țări terțe, în special Rusia și China, au desfășurat operațiuni de influență și campanii de dezinformare cu țintă precisă în UE, în vecinătatea sa și la nivel mondial.

De exemplu, grupul operativ East Stratcom al SEAE a detectat și a denunțat peste 550 de discursuri de dezinformare din surse pro-Kremlin pe site-ul web EUvsDisinfo.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Ai muncit 8 ani în grupa I sau II? Ce sumă se adaugă la pensie și ce se întâmplă cu anii suplimentari
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte