Prognoza meteo 23 FEBRUARIE. Temperaturi de primăvara în ultima săptămână din februarie

Temperaturile încep să crească în ultima săptămână din februarie, ajungând și la 17 grade Celsius. În Capitală, vremea va fi caldă, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade.
Alina Costache
22 feb. 2021, 15:52
Prognoza meteo 23 FEBRUARIE. Temperaturi de primăvara în ultima săptămână din februarie

Prognoza meteo 23 FEBRUARIE. La noapte, la munte și în dealurile subcarpatice cerul va fi senin, dar în zonele joase de relief, în special din centru, sud și est va fi nebulozitate joasă sau ceață, asociată și cu chiciură, iar izolat burniță și polei. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor situa între -8 și 7 grade. BUCUREȘTI Va fi nebulozitate joasă sau ceață, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 0…1 grad, mai scăzută în zona preorășenească până spre -3…-2 grade.

Marți, vremea va fi deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii februarie în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele de deal şi de munte, unde cerul se va menține mai mult senin. Va fi ceață sau nebulozitate joasă, la începutul zilei local în centru, sud și sud-est și izolat în rest, iar noaptea în aproape toate zonele joase de relief. Ceața va fi pe alocuri asociată cu chiciură, iar izolat va fi burniță și se va depune polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 și 17 grade, cu cele mai scăzute valori în zonele cu ceață mai persistentă, iar cele minime între -5 și 6 grade.

Citește și: Prognoza meteo pentru DOUĂ SĂPTĂMÂNI. Vremea începe să se încălzească în România

În București, vremea va fi caldă pentru ultima decadă a lunii februarie. Cerul va fi mai mult senin, dar la începutul zilei şi din nou în a doua parte a nopții va fi ceață sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 0…2 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

Prognoza meteo 23 FEBRUARIE. Miercuri, valorile termice diurne vor fi în scădere, local semnificativă în est și sud-est, unde nebulozitatea va persista în cea mai mare parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -3 și 8 grade. Cerul va fi variabil la deal şi la munte, dar în restul ţării vor fi nori de plafon jos sau ceaţă, în special la începutul zilei şi noaptea. Izolat va fi burniţă, dimineața condiții de polei, iar noaptea va crește probabilitatea pentru ploi slabe în Dobrogea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, la altitudini mari.

În București, valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât în ziua precedentă. Cerul va avea înnorări în mare parte a intervalului, iar dimineaţa şi în special noaptea se va semnala ceaţă şi vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6…9 grade, iar cea minimă de 2…4 grade.

Joi, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, iar nebulozitate stratiformă sau ceață se vor semnala cu o probabilitate mai mare la începutul zilei și noaptea, în zonele joase de relief. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 și 16 grade, iar cele minime între -2 și 8 grade, în marea lor majoritate.

În București,valorile termice vor fi în creștere față de intervalul anterior. Cerul va avea înnorări și se va semnala ceață, cu o probabilitate mai mare la începutul zilei şi noaptea. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de 2…4 grade.

Citește și: Prognoza meteo lunară. „Babele” aduc vreme schimbătoare în martie 2021

Vineri, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări și ceață în zonele joase de relief în primele ore din interval. Noaptea, aria nebulozității se va extinde treptat, cu precădere în jumătatea de nord a țării și se vor semnala ploi slabe, iar în zona montană aferentă va fi și lapoviță și ninsoare, în timp ce, în restul teritoriului, pe arii restrânse vor fi nori stratiformi sau ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales în partea a doua a intervalului la munte, iar local și temporar și în rest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 7 grade.

În București, valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări sau ceață dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade.

Prognoza meteo 23 FEBRUARIE. DE SAMBATA PANA LUNI, valorile de temperatură vor avea variații de la o zi la alta, dar în general se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în prima parte a intervalului în mare parte din țară.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se pune poprire pe conturi și salariu. Banca transmite notificări și dă termen de 30 de zile. Românii care trebuie să achite banii de urgență
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi