Auguste Rodin, sărbătorit de Google, luni, la 172 de ani de la naşterea sa

Google sărbătoreşte, luni, 172 de ani de la naşterea sculptorului francez Auguste Rodin, printr-un logo care prezintă cea mai faimoasă sculptură a artistului - "Gânditorul".
Romania TV
12 nov. 2012, 07:43
Auguste Rodin, sărbătorit de Google, luni, la 172 de ani de la naşterea sa

Noul logo al Google, realizat în albastru şi negru, prezintă una dintre sculpturile din seria „Gânditorul”, realizată de maestrul francez Auguste Rodin. În noul logo, „Gânditorul” lui Rodin înlocuieşte cea de-a doua literă „O” din cuvântul Google.

Sculptorul, graficianul şi pictorul francez Auguste Rodin (12 noiembrie 1840 – 17 noiembrie 1917) a revoluţionat limbajul sculpturii, fiind considerat de mulţi critici drept cel mai mare sculptor după Michelangelo. Rodin şi-a demonstrat modernitatea nu doar prin stilul conceptual al lucrărilor sale, ci şi prin modul de expunere, alegând spaţiile în aer liber.

În 1907, în atelierul său a lucrat şi sculptorul român Constantin Brâncuşi, care, părăsind studioul după numai câteva luni, şi-a justificat plecarea spunând: „Nimic nu se poate înălţa la umbra marilor arbori!”.

Considerată o capodoperă a finalului de secol XIX, seria „Gânditorul” cuprinde peste 20 de sculpturi. „Gânditorul”, una dintre cele mai cunoscute sculpturi din lume şi cea mai cunoscută lucrare a sculptorului francez, prezintă silueta unui bărbat gol, stând pe o piatră, privind în jos, cu cotul drept sprijinit pe genunchiul stâng şi sprijinându-şi bărbia în palma dreaptă.

Realizate iniţial pentru a face parte dintr-un proiect monumental al maestrului Rodin, intitulat „Poarta Infernului”, inspirat din opera poetului şi filosofului italian Dante, sculpturile din seria „Gânditorul” au primit o nouă semnificaţie, devenind un simbol al doctrinei socialiste în timpul crizei politice din Franţa din 1906.

François Auguste René Rodin s-a născut într-o familie modestă din Paris. În 1853, la vârsta de 14 ani, este admis la École Spéciale de Dessin et de Mathématiques, urmând cursurile desenatorului Horace Lecoq de Boisbaudran și ale pictorului Stéphane Belloc. Între anii 1854-1857 studiază la École des Arts Décoratifs, dar este respins de trei ori în decursul acestor ani în încercarea de a fi admis la École des Beaux-Arts. Urmează în acest timp cursuri de literatură și istorie la Collège de France.

Debutează cu portrete și desene, realizate sub îndrumarea lui Jean-Baptiste Carpeaux, după care, în anul 1864, începe să lucreze în atelierul sculptorului Albert Carrier-Belleuse, reprezentant al stilului denumit „seconde Empire”, realizând decorații murale, modele de ornamente și vase la manufacturile de porțelan din Sèvres.

Împreună cu Albert Carrier-Belleuse pleacă, în 1870, la Bruxelles, colaborarea lor continuând până în 1872. Ulterior, Rodin începe să colaboreze cu sculptorul belgian Antoine-Joseph Van Rasbourgh, cu care decorează unele edificii publice din Bruxelles, dar și case particulare.

În perioada 1875-1876, pleacă într-o călătorie de studii în Italia, la Florența și la Roma, pentru a „descoperi secretele lui Michelangelo”, iar în 1877 merge într-un turneu al catedralelor gotice din centrul Franței. În acelaşi an, expune la Cercul artistic și literar din Bruxelles și apoi la Salonul artiștilor francezi din Paris sculptura „Âge d’arain” (Vârsta de bronz), care provoacă scandal, fiind acuzat că a făcut un mulaj după natură. Între anii 1879-1882 lucrează la manufacturile din Sèvres, iar în 1880 își deschide propriul atelier la Paris, pe care îl va păstra până la sfârșitul vieții.

Statul francez îi cumpără sculptura „Âge d’arain” și îi comandă (în 1880) un portal (intrare principală monumentală într-un edificiu, de obicei încadrată cu un chenar de piatră, de zid sau de lemn și bogat împodobită, n.r.) pentru viitorul Muzeu de Arte Decorative. Rodin alege tema infernului din opera lui Dante, lucrarea „La Porte d’Enfer” (Poarta Infernului) – un ansamblu de figuri dispuse aparent haotic, ca analogie vizuală a decăderii morale la sfârșit de secol – rămâne însă neterminată.

În 1895, inaugurează grupul statuar „Les Bourgeois de Calais” (Burghezii din Calais), iar în 1887 ilustrează voumul de poezii „Les Fleurs du Mal” (Florile răului) de Charles Beaudelaire, pentru editura Gallimard.

Ca membru fondator al Société nationale des Beaux-Arts, Rodin obține în 1889 comanda executării unei statui a lui Victor Hugo pentru Panthéon-ul din Paris, dar, din cauză că sculptorul se decide să-l înfățișeze pe poet gol și înconjurat de muze, proiectul îi este respins. În 1893, devine președinte al secției de sculptură la Société Nationale des Beaux-Arts, ca succesor al lui Jules Dalou.

Anul 1899 este marcat de organizarea primelor mari expoziții retrospective la Bruxelles, apoi la Rotterdam, Amsterdam și la Haga. Cu ocazia Expoziției Universale din 1900, se inaugurează „Pavilionul Rodin”, în Place de l’Alma din Paris, unde sunt expuse 171 opere ale artistului, printre care pentru prima dată și „Poarta Infernului”, deși nu fusese finalizată. Pavilonul va fi demontat și reconstruit la Meudon – domiciliul artistului – în anul următor.

În anul 1907, Rodin se instalează în Hôtel Biron din Paris, care, în anul următor, va deveni Muzeul Rodin. În 1911, participă la Expoziția Regală de Arte din Berlin. Compoziția „Burghezii din Calais” este cumpărată de statul englez și va fi instalată în grădinile Westminster din Londra, în fața Parlamentului. Între timp realizează sculpturile „Adam”, „Eva” și „Gânditorul” (Le Penseur).

În Metropolitan Museum din New York este inaugurată, în 1912, o sală consacrată lui Auguste Rodin. În 1914 îi apare monografia „Les Cathédrales de France”, care cuprinde studiile sale asupra stilului gotic în arhitectură.

În anul 1916, Auguste Rodin se îmbolnăvește grav şi donează o mare parte din colecțiile sale statului francez. La 29 ianuarie 1917, se căsătorește, la Meudon, cu Rose Beuret. Rose moare pe 14 februarie, iar Auguste Rodin se stinge din viață pe 17 noiembrie. Amândoi sunt înmormântați în cimitirul din Meudon.

La 4 august 1919, Muzeul Rodin din Paris își deschide porțile pentru public.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

DailyBusiness
Răsturnare de situaţie, ce se întâmplă cu turul II al alegerilor. ULTIMA ORĂ
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Cum arată casa lui George Simion, din Vrancea? Motivul pentru care locuiește într-un apartament închiriat
Fanatik.ro
Ce să pui peste răsadurile de cartofi dacă vrei să ai o recoltă bogată. Trucul folosit de grădinarii cu experiență
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită actriță. Românii au adorat-o. Era inteligentă, fermecătoare
Playtech.ro
Planta pe care bunicii o puneau în apă pentru ca puii să nu se îmbolnăvească. Funcționează și azi
DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Adevarul
PSD e împărțit în două tabere. Cine vrea guvernare cu Simion şi cine e de partea lui Nicușor Dan SURSE
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
CCR, față în față cu o decizie crucială. Alegerile din 4 mai, în pericol de anulare
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Cum prevenim mușcăturile de căpușe. Numărul persoanelor ajunse la spital a crescut față de anii anteriori
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Avertisment pentru cei care țin banii pe card. NU veți mai putea retrage cash. Trebuie să aveți obligatoriu numerar în casă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Moscova, atacată de Ucraina în ziua în care președintele Chinei îl vizitează pe Putin. Atacuri cu dronă și la Kiev
Curs valutar 7 mai. Cât costă 1 euro, după ce George Simion și Nicușor Dan au câștigat primul tur al alegerilor
MediaFlux
Statul nu mai are bani pentru toți: Pensiile și salariile, primele pe listă la plată
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică