Condamnări în Dosarul Transferurilor: Închisoare pentru Copos, Borcea, MM Stoica şi Ioan Becali

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat luni la închisoare pe toţi cei 8 inculpaţi în Dosarul Transferurilor. Cele mai grele pedepse le-au primit impresarii Victor şi Ioan Becali, condamnaţi la 8 şi, respectiv, 7 ani de închisoare, cu executare. De asemenea, fost preşedinte executiv al clubului Dinamo, Cristi Borcea, a primit 7 ani de închisoare, cu executare. Au mai primit pedepse cu suspendare Gică Popescu şi MM Stoica. Deciziile pot fi atacate cu recurs.
Romania TV
12 nov. 2012, 14:10
Condamnări în Dosarul Transferurilor: Închisoare pentru Copos, Borcea, MM Stoica şi Ioan Becali

Inculpaţii din Dosarul Transferurilor, deschis de procurori în urmă cu mai bine de patru ani, au primit luni lovituri grele din partea Curţii de Apel, care a judecat recursul procurorilor la decizia Tribunalului Bucureşti de a-i achita pe cei 8 oameni de fotbal, Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gheorghe Neţoiu şi Gheorghe Popescu. Toţi aceştia au fost condamnaţi la închisoare, luni, prin decizii ale Tribunalului Bucureşti, însă au dreptul la recurs.

Astfel, George Copos, acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, iar managerul general al Stelei, Mihai Stoica, la patru ani de închisoare. De asemenea, fostul preşedinte executiv al lui FC Dinamo, Cristi Borcea, a primit 7 ani de închisoare, cu executare, în acelaşi dosar. O lovitură dură din partea justiţiei a primit şi fostul căpitan al naţionalei, Gică Popescu, condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare.

Tot în dosarul transferurilor, mai apar şi numele lui Victor şi Ioan Becali, care au primit şi cele mai grele pedepse. Victor Becali a primit 7 ani cu executare, iar Ioan Becali 8 ani de închisoare, tot cu executare. Dealtfel, toţi cei opt trebuie să dea înapoi diferenţa de bani între suma trecuta în acte şi cea reală încasată din respectivele transferuri.

Pentru Ioan şi Victor Becali procurorii au cerut cele mai mari pedepse, spre 20 ani de detenţie, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală. Ei sunt consideraţi iniţiatorii întregii proceduri ce a determinat prejudiciul şi de aceea au primit şi pedepsele cele mai mari. Mai mult, Ioan Becali trebuie să dea înapoi aproximativ 4 milioane de euro, sumă pe care şi-ar fi însuşit-o ilegal, din  transferurile unor fotbalişti, în timp ce George Copos are de dat înapoi 500.000 euro.

Cei opt oameni din fotbal au fost trimis în judecată pe 2 octombrie 2008 în Dosarul Transferurilor, iar Judecătorii Tribunalului Bucureşti i-au achitat pe toţi, la începutul lunii aprilie, însă procurorii au achitat decizia cu recurs. Iniţial, procurorii au cerut pentru George Copos până la 15 ani de detenţie, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, spălare de bani.

De asemenea, pentru preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, procurorii au cerut iniţial 10 ani de detenţie, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală. Pădureanu are 76 de ani şi este decanul de vârstă între cei opt inculpaţi. Anchetatorii spun despre el că ar fi efectuat ilegal transferurile fotbaliştilor Ionel Ganea şi Lucian Sânmartean, creând un prejudiciu statului, şi unor cluburi de fotbal, în valoare de 1,7 milioane dolari.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cele 4 cuvinte pe care le-a spus Gabi Tamaș după ce a câștigat Survivor România 2026. A fost o mare surpriză
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Câți bani vor primi profesorii evaluatori la Bacalaureat 2026. Vești proaste pentru cadrele didactice: niciun leu în plus pentru corectarea lucrărilor
Adevarul
Zelenski și-a schimbat aeroportul de plecare pentru vizitele externe. Liderul ucrainean a utilizat pentru prima dată aeroportul din Chișinău nu pe cel din Polonia
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
5 cu Claudiu Răducanu. Cursul valutar l-a dat peste cap pe fostul atacant
MediaFlux
Postul Sfinților Petru și Pavel a început luni, 8 iunie. Cât ține, dar și ce tradiții și obiceiuri se respectă
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți