Dâmboviţa, al doilea judeţ după Argeş care impune purtarea obligatorie a măştilor pe stradă. Explicaţiile prefectului

Masca de protecţie va fi obligatorie în toate spaţiile deschise din judeţul Dâmboviţa, începând de joi. Prefectul Aurelian Popa susţine faptul că Dâmboviţa este un judeţ roşu, cu un număr extrem de mare de infectări cu coronavirus.
Romania TV
29 iul. 2020, 07:51
Dâmboviţa, al doilea judeţ după Argeş care impune purtarea obligatorie a măştilor pe stradă. Explicaţiile prefectului

Măsura va intra în vigoare începând de joi, în întreg judeţul, a declarat prefectul judeţului. Prin urmare, masca de protecţie devine obligatorie pe tot parcursul zilei în toate spaţiile deschise, în pieţe, târguri, oboare. În plus, comercianții din spațiile respectiv e vor fi obligați să poarte mănuși.

Citeşte şi: Primul judeţ în care masca devine obligatorie inclusiv pe stradă. Decizia se aplică şi copiilor de peste 5 ani

Măsura se va aplica la nivelul întregului judeţ, pe tot parcursul zilei, în toate zonele aglomerate unde se desfășoară activități comerciale.

„Dâmbovița este județ roșu, cu un număr foarte mare de persoane contaminate”, a subliniat prefectul.

Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Citeşte şi: Orban despre purtatul măştii în spaţii publice. „Analizăm dacă aplicăm în toată ţara sau doar la mare şi în Bucureşti!”

Reamintim că în judeţul Argeş Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a votat, marţi, mai multe măsuri care impun obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile exterioare şi restricţii privind programul de funcţionare a sălilor cu jocuri de noroc, fast-food-urilor şi teraselor.

Decizia a fost adoptată în condiţiile în care judeţul Argeş se află pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul de noi de infectări cu noul coronavirus. Masca de protecţie va fi purtată obligatoriu nu doar în spaţiile publice închise, ci şi în aer liber. Sunt exceptaţi de la această obligaţie copiii cu vârste sub 5 ani.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Contracte de zeci de milioane pentru uniforme: cine îmbracă polițiștii de frontieră până în 2027
Capital.ro
UPDATE: Decizie pentru Călin Georgescu și Potra în dosarul de lovitură de stat. Curtea de Apel București a dat undă verde
Playtech.ro
Oficial: pensionarii primesc ajutoare în două tranșe. Lunile în care se vor face plățile și cine va primi până la 1.000 de lei
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
wowbiz.ro
Rezultate autopsie Cristian Staicu. Ce au descoperit legiștii despre moartea medicului din București
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Anchetatorii iau in calcul 3 ipoteze în cazul medicului incendiat în propriul apartament. Apropiații fac dezvăluiri despre ultimele clipe din viața lui
iamsport.ro
BOMBĂ! Gigi Becali a vorbit cu ministrul Radu Miruță despre Steaua: ”A zis că așteaptă o ofertă”
MediaFlux
Cum a fost găsit Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice din aur: Suspecții au încheiat acorduri cu justiția VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj