Pandemia dăunează grav vieţii de cuplu. Numărul dosarelor de divorţ a crescut cu peste 50%

Pandemia a afectat vieţile cuplurilor din România, multe dintre acestea ajungând să se separe, iar cuplurile căsătorite au decis să divorţeze. Soţii folosesc drept dovadă la procese ameninţările cibernetice pe care şi le-au făcut în timp ce locuiau sub acelaşi acoperiş. 
Romania TV
30 iul. 2020, 12:56
Pandemia dăunează grav vieţii de cuplu. Numărul dosarelor de divorţ a crescut cu peste 50%

Numărul dosarelor de divorţ a crescut cu peste 50% în ultima perioadă, a declarat pentru DIGI24 avocatul Alexandru Cuculis. Pandemia nu a fost de bun augur pentru viaţa de cuplu, mulţi dintre români ajungând la proces unde au folosit drept probe ameninţările pe care şi le făceau on-line:

„Dosarele vizează nu numai divorțuri, ci și alte chestiuni legate de viața de cuplu – stabilirea domiciliului pentru minori, programul de vizitare a acestuia, partajarea bunurilor.

Viața de cuplu e și viața celor care nu sunt căsătoriți. Nu trebuie să divorțeze. Dar când vor să plece din țară, trebuie să își ceară acordul unul altuia și atunci apar nemulțumiri.

Vorbim despre cupluri care se despart, iar când intervine ruptura, minorul devine moneda de schimb și părinții se atacă reciproc.

Au apărut noi motive de divorț, pentru că, stând mai mult în același imobil îți dai seama de anumite efecte pe care, plecând la muncă, nu le vedeai sau erau estompate.

Au fost cazuri de violență domestică, legea a fost modificată și avem implementată violența domestică pe partea cibernetică. Stau în casă, unul într-o cameră, celălalt în alta și se amenință.

Astea se transformă în probe în proces – .

Unii si-au trimis copiii la bunici și și-au dat seama că, nemaiavând grijă de minori și-au dat seama că nu se mai înțeleg”, a firmat avocatul.

Paradoxal, primarul Capitalei, Gabriela Firea anunţa un nou record de mămici gravide, în lunile iunie si iulie fiind depuse peste 5 000 de solicitari pentru stimulente financiare.

Nici peste hotare situaţia nu este mai fericită, în New York numărul clienţilor crescând tot cu 50%. Şi în China s-a înregistrat o creştere a ratei divorţurilor după perioada carantinei. La nivel global, perioada carantinei şi ameninţarea unei infectări cu noul coronavirus au pus presiune pe cuplurile care au fost nevoite să petreacă mai mult timp ca de obicei împreună. Un al efect negativ l-a avut şi iminenţa pierderii locului de muncă care ar fi dus implicit la o situaţie financiară precară. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Impresarul a vorbit despre „Florin Maxim la FCSB”: „I s-a mărit clauza de reziliere”. Exclusiv
Capital.ro
România, lovită de un val de frig. Au fost înregistrate temperaturi de -10,5 grade Celsius. Ce urmează în următoarele zile
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT