Când va fi finalizată Autostrada Unirii! Anunţul oficial al ministrului Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş rămâne o prioritate pentru Guvern şi că ar trebui finalizată cel mai târziu în anul 2027, precizând că acest termen depinde de modul în care sunt soluţionate contestaţiile la licitaţii.
Romania TV
06 aug. 2020, 16:30
Când va fi finalizată Autostrada Unirii! Anunţul oficial al ministrului Transporturilor

„Toată lumea spune, în regulă, foarte bine, termene, studii de fezabilitate, dar când veţi finaliza Autostrada Unirii? În condiţiile în care procedurile sunt în linie dreaptă şi nu avem parte de contestaţii, ceea ce propuneam să schimbăm modul în care se judecă aceste contestaţii, să nu stăm ani de zile în instanţă, anul 2027 din punctul nostru de vedere este anul în care Autostrada Unirii ar trebui să fie finalizată”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, potrivit News.ro. 

Citeşte şi: Trenul Gara de Nord – Aeroportul Otopeni ar urma să fie dat în folosinţă în octombrie. Anunţul ministrului Transporturilor

Studiul de fezabilitate pentru sectorul Târgu Mureş-Târgu Neamţ va fi finalizat până în luna ianuarie a anului 2021, în timp ce pentru sectorul Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni anunţul pentru revizuirea studiului de fezabilitate va fi urcat urcat pe SICAP în perioada imediat următoare, a precizat Lucian Bode.

„La începutul anului 2021, în ianuarie, avem finalizată revizuirea studiului de fezabilitate pentru Târgu Mureş-Târgu Neamţ. Etapa următoare este cea de scoatere la licitaţie a proiectării şi execuţiei. Sunt aproximativ 200 de kilometri. Pentru secţiunea Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, astăzi am anunţat transmiterea de către ANAF a documentaţiei, vom urca pe SICAP anunţul pentru revizuirea studiului de fezabilitate şi va urma întocmirea proiectului tehnic. Astfel, după această etapă vom putea scoate la licitaţie execuţia”, a declarat Bode.

Citeşte şi: Autostrada Comarnic-Braşov intră în linie dreaptă. Ministrul Transporturilor: Va fi construită fie din bani europeni, fie de la BERD

De asemenea, ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat că joi a discutat cu ministrul Lucian Bode despre traficul aglomerat pe segmentul Iaşi-Paşcani şi că începerea construcţiei autostrăzii este obligatorie.

„Pentru autostrada A8, Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş am discutat astăzi cu domnul ministru şi i-am prezentat cam cum arată traficul pe DE 583, mai ales la Podu Iloaiei. Ne dorim foarte mult ca A8 să înceapă de la Ungheni – Iaşi spre Târgu Neamţ pentru că astfel vom rezolva problema aglomerărilor de la Podu Iloaiei, Târgu Frumos şi centura Paşcaniului. Astăzi Iaşiul nu mai poate suporta, cu infrastructura pe care o are, acest trafic”, a spus ministrul Mediului, Costel Alexe.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Vești excelente de la reprezentanții SGR. Alte tipuri de ambalaje ar putea fi reciclate. Pentru toate acestea veți putea încasa 50 de bani pe fiecare recipient
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită prezentatoare TV. Românii nu o vor uita niciodată
Playtech.ro
Oraşul mare din România cu cea mai ieftină chirie. Pentru 350 de euro poţi sta într-un apartament cu 4 camere aici
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Forțele ucrainene au publicat imagini cu sistemul antiaerian „Raven” în acțiune
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Măsurile fiscale care schimbă tot pe piața imobiliară. Cum vor evolua prețurile
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în București. Pe ce dată se întâmplă
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai scapă. Cum plănuia să pună mâna pe țară. Procurorii au aflat totul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Se recalculează pensiile pentru 5 milioane de pensionari! Anunțul CNPP
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane