Trenul Gara de Nord – Aeroportul Otopeni ar urma să fie dat în folosinţă în octombrie. Anunţul ministrului Transporturilor

Linia de cale ferată care face legătura între Gara de Nord şi Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni va fi dată în funcţiune în luna octombrie a acestui an, a anunţat ministrul Transporturilor. Lucian Bode a explicat că mai sunt de finalizat câteva lucrări pe două tronsoane.
Romania TV
03 aug. 2020, 20:07
Trenul Gara de Nord - Aeroportul Otopeni ar urma să fie dat în folosinţă în octombrie. Anunţul ministrului Transporturilor

Ministrul Transporturilor a afirmat că pe tronsonul dintre Mogoşoaia şi Baloteşti, care are aproape 8 kilometri, se lucrează la dublarea liniei de cale ferată. De asemenea, pe racordul care leagă aeroportul de linia de cale ferată Mogoşoaia-Baloteşti se lucrează. Lucrările pe tronsonul de trei kilometri sunt realizate în proporţie de peste 90 la sută, având termen de finalizare data de 26 august, conform contractului.

„Termenul de finalizare conform contractului era 26 august, însă am avut câteva blocaje legate de decizii ale instanţei pe care nu am vrut să le încălcăm şi am aşteptat deciziile instanţei şi astăzi putem spune că am reuşit să montăm şi ultimele pile peste drumul naţional şi se lucrează acolo. Contractul pentru dublarea liniei este octombrie, contractul pentru racord era 26 august. Eu cred că la începutul lunii octombrie vor fi finalizate ambele contracte şi în 15 minute vom putea circula pe cei 19,5 kilometri de la Gara de Nord la Otopeni cu patru staţii de oprire”, a declarat ministrul Transporturilor, la postul Realitatea Plus, citat de News.ro.

Lucian Bode a afirmat că vor exista parcări în zona staţiilor şi că varianta va fi una ”foarte la îndemână” pentru a ajunge la aeroport din Capitală.

Nelu Tătaru, despre purtarea obligatorie a măştii: Nu vrem să devenim un stat poliţienesc. Sunt reguli care trebuie respectate de toţi

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat