Cosmin Andreica (sindicat Europol): „A fost o revoltă din partea poliţiştilor. Forţele de ordine au asigurat protecţia unor interlopi”

Cosmin Andreica, liderul sindicatului poliţiştilor „EUROPOL” a vorbit despre situaţia din Poliţie şi despre relaţia cu clanurile interlopilor. Liderul de sindicat spune că situaţia de la priveghiul lui Emi Pian a fost, sub o formă sau alta, condusă de șefii Poliţiei Române.
Romania TV
07 aug. 2020, 11:03
Cosmin Andreica (sindicat Europol):

Ţin să vă mărturisesc că inclusiv pe grupurile de poliţişti a fost o mâhnire după ziua de ieri, a fost o frustrare şi a fost o revoltă din partea poliţiştilor. A fost inacceptabil să vedem acel „spectacol” în care zeci de membri ai forţelor de ordine n-au făcut altceva decât să asigure protecţia unei familii de interlopi. Ce încearcă autorităţile să transmită prin astfel de gesturi?

Astăzi am văzut că autorităţile le-au pus la dispoziţie celor care participă la această ceremonie măşti şi dezinfectant, în condiţiile în care ei în continuare încalcă legea, fiind un număr mai mare de 50 de persoane la acel eveniment privat, aşa cum a fost el denumit. Noi suntem nemulţumiţi şi frustraţi de această atitudine, pentru că în momentul în care colegii noştri vor fi puşi în situaţia de a aplica legea, cetăţenii le vor arunca în faţă această acţiune.

Citeşte şi: Măşti şi dezinfectat la poarta lui Emi Pian! Apropiaţii intră la priveghi în grupuri mici şi respectă distanţarea după zecile de amenzi

Ştim că au fost interpretări referitoare la faptul că, fiind vorba despre o ceremonie şi despre o categorie din societate care are astfel de tradiţii, ar fi inoportun să se intervină pentru dispersarea mulţimii, în aşa fel încât să se limiteze numărul participanţilor la acel eveniment. Până la urmă, concluziile şi efectele acestei mulţimi, acestei aglomerări care a avut loc în aceste zile acolo, le vom vedea peste probabil două săptămâni, pentru că acolo a  fost o adevărată bombă epidemiologică

Aceste cazuri ar trebui să fie principala preocupare a structurilor din MAI pentru a găsi metodele necesare pentru a-i proteja. Pentru că altfel, vom vedea tot mai mulţi poliţişti care vor ceda în faţa acestei lupte de gherilă cu infractorii, cu traficanţii de carne vie, cu traficanţii de ţigări şi alte produse de contrabandă şi cu traficaţii de droguri, pentru că aceştia au foarte mulţi bani la dispoziţie şi mijloace de intimidare”, a explicat Cosmin Andreica, pentru Digi 24.

Emi Pian a murit după ce a fost grav rănit într-un conflict în stradă

Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea zis Emi Pian, a murit după ce a fost implicat într-un scandal care a avut loc în Sectorul 6 al Capitalei.

Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 3.00, iar când au ajuns la fața locului au identificat mai mulți oameni implicați în scandal. Doi bărbați au fost transportați la spital, inclusiv liderul clanului Duduianu, grav rănit.

Florin Mototolea avea 39 de ani și a murit la Spitalul Universitar din cauza mai multor plăgi înjunghiate.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, „back in business”! Românul revine în Tottenham – Liverpool
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Ce ajutoare primesc pensionarii in 2026: limita de pensie pentru ajutoarele financiare
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Gigi Becali s-a dus peste jucătorii de la FCSB și a distrus un fotbalist de față cu toți colegii: ”Atât poți! Te rog eu frumos, lasă mingea să intre, nu o mai scoate”
MediaFlux
Cum îți poate bloca ANAF contul. Când riști poprire sau sechestru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet