Încă o veste tristă pentru Florin Salam. Este vorba despre mama lui: „Nu se simte bine deloc. A avut un şoc”

Florin Salam trece printr-o perioadă foarte grea în aceste momente, după ce fratele lui s-a îmbolnavit şi a ajuns la spital, iar acum se zbate între viaţă şi moarte. Mama artistului a aflat de curând că fiul ei cel mare se luptă pentru viața lui în Spitalul Matei Balș, unde este internat de la sfârșitul lunii iulie.
Romania TV
10 aug. 2020, 15:13
Încă o veste tristă pentru Florin Salam. Este vorba despre mama lui:

Femeia a suferit un șoc în momentul când a aflat vestea despre fiul ei cel mare, iar rudele se tem pentru viața ei, deoarece are o vârstă înaintată, dar şi probleme de sănătate.

Mama lui Florin Salam e bătrână și are și ea probleme de sănătate. Ea îl iubește enorm pe Neluțu, e primul ei băiat, iar când a auzit că de la o simplă răceală a ajuns la Terapie Intensivă, a avut un șoc. E foarte complicat în familia lor.

Florin a fost plecate zilele astea la priveghi la cumnatul lui (Emi Pian, n.r.), surorile fac cu rândul și merg la spital că poate li se face milă celor de acolo și le dau informații despre Neluțu. În același timp, trebuie să stea mereu și cu mama, să o supravegheze, pentru că nu se simte bine deloc. În fiecare zi le întreabă pe surori dacă mai au vreo veste despre Neluțu”, a povestit o sursă apropiată familiei, potrivit Wowbiz.ro.

Fratele lui Florin Salam grav bolnav de Covid! „Luaţi-mă de aici că mă omoară ăştia!” Manelistul în război cu Streinu Cercel

Florin Salam, despre starea de sănătate a fratelui său

Florin Salam a vorbit, în exclusivitate la România TV despre starea fratelui său care este infectat cu noul coronavirus. Manelistul a mărturist că este „foarte devastat” pentru că fratele său este în stare gravă şi a acuzat cadrele medicale de la Spitalul „Matei Balş” că nu oferă informaţii rudelor despre starea pacienţilor. 

„Ce ne-a făcut să ajungem cu presa acolo. În primul rând, disperarea. Noi nu avem nimic personal cu cineva de acolo. Faptul că ne anunţă doar când vor ei despre fratele meu înseamnă că ceva nu e în regulă. Este normal să ştii despre starea pacientului – nu să spună, nu ştiu… vedem. Suntem disperaţi că nu înţelegem nimic.

Când am ajuns la domnul Cercel, nici dânsul nu ştia sigur despre ce e vorba. A aflat în aceeaşi zi despre starea fratelui meu„, a povestit manelistul.

Salam a spus că fratele său este în stare gravă. „Am înţeles că este grav. Cu două-trei zile vorbeam cu el. Spunea: închideţi pentru că nu vreau să mă vedeţi aşa. I-a spus soţiei: veniţi să mă luaţi de aici! Sunt foarte devastat şi eu şi familia mea. Nu putem intra, nici măcar soţia lui. A cerut pe semnătură să se echipeze şi să o lase să intre. Nu ştim cum să facem să ştim mai multe despre el”, a spus manelistul.

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Când va fi înmormântat Mario Berinde, copilul ucis în Timiș. Familia lui a făcut anunțul trist
Fanatik.ro
Mihai Stoica taie în carne vie! Plecări de la FCSB după dezastrul de la Zagreb: „E terminat, gata. Sunt jucători care nu ne mai pot ajuta”
Capital.ro
UE a schimbat limitele pe permisul de conducere. Șoferii au dreptul să conducă noi mașini cu același permis categoria B
Playtech.ro
Cum scapi de gheața din curte fără să distrugi cimentul. Metode sigure
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, realizată pe jumătate. Câți metri au mai rămas de excavat din galerii
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântat Mario Alin. Anunțul făcut de familia adolescentului
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Mutarea care schimbă jocul. Ce cadou îi face Trump lui Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day