Anca Serea, grav bolnavă: „Am crezut că nu o să-mi revin. Nu am mai putut să mişc mâinile şi picioarele”

Anca Serea a trecut prin momente cumplite în urmă cu câteva zile, când i s-a făcut rău, în timp ce se afla în Bulgaria alături de soţul ei, Adi Sînă. Vedeta a povestit prietenilor virtuali că a simţit că nu îşi mai revine, nu putea să îşi mişte mâinile şi picioarele.
Romania TV
10 aug. 2020, 17:53
Anca Serea, grav bolnavă:

În primul rând vreau să-i spun fetiței mele Sarah că o iubesc mult și îmi pare rău că nu am putut să fiu alături de ea de ziua ei. Am primit numeroase mesaje de la voi, de îngrijorare, pentru care vreau să vă mulțumesc. Din păcate, mă aflu la spital, am avut o problemă de sănătate. Nu știu câți dintre voi știți că eu am o anemie severă.

Povestea este că am plecat cu Adi în Bulgaria, la o întâlnire. Am fost la Varna cu mașina. Am simțit că nu am o stare generală foarte bună. Adi a mers la farmacie, mi-a cumpărat niste calciu, magneziu, mi s-a făcut foarte rau, am vărsat. Am chemat ambulanța. Sistemul sanitar din Bulgaria este foarte defectuos, chiar comparativ cu cel din România. Nu știu dacă mă credeți, dar eram chiar pe marginea prăpastiei. Nu mai auzeam cu urechea dreaptă deloc, nu mai vedeam cu ochiul drept, nu am mai putut să mișc mâinile și picioarele.

Citeşte şi Anca Serea trece prin momente cumplite! Cinci din cei 6 copii ai ei s-au îmbolnăvit

Mi s-a părut că a durat o veșnicie până a venit ambulanța, 10-15 minute, nu mi-am dat seama Adrian s-a speriat și el foarte tare. Problema e că oamenii nu vorbeau engleză aproape deloc și nu puteam să ne înțelegem cu ei. M-au dus la un spital de acolo și m-au întrebat dacă vreau să stau internată 4 zile, că ei nu au nici cea mai vagă idee ce se întâmplă, era spital cu secție COVID.

Am refuzat să ne internăm, am mers la un alt spital, am stat peste noapte în Bulgaria pentru că ne-a fost teamă să plecăm și am ajuns cu greu acasă, la București. Acum sunt la spital, analizele sunt destul de slabe în ceea ce privește hemoglobina și cantitatea de fier. (…) Hemoglobina am avut-o 5-6 știu că pentru femeile de vârsta mea este o valoare foarte, foarte mică, iar fierul l-am avut 5.

Am primit multe întrebări legate dacă aș fi depistată pozitiv cu COVID-19. Nu, am facut acest test Înainte sa mă internez. Am stat într-o secție tampon. Rezultatul testului a fost, din fericire, negativ”, a declarat vedeta într-un live pe Instagram.

Anca Serea a fost externată: „În sfârșit, am ajuns acasă!”

Anca Serea a anunțat, tot pe rețelele de socializare, că a fost externată și că se simte puțin mai bine.

În sfârșit, am ajuns acasă! Și… sunt puțin mai bine! Sănătatea este cel mai prețios lucru din viața unui om. Iar ultima săptămâna mi-a demonstrat din plin cât de mult contează să ai grijă de ține, nu doar pentru binele tău, ci și pentru al celor care depind de tine sau al celor care țin la tine. Poate o parte din voi, prietenii de aici ați aflat că am ajuns internată in spital din cauza anemiei.

Este o problema de care știam, dar nu i-am acordat niciodată importantă cuvenită. Corpul meu a vrut să îmi transmită mesajul că muncesc prea mult, mă odihnesc prea puțin și nu am ținut cont de tratamentul pe care ar trebuit să îl urmez constant. Simptomele pe care le-am resimțit de dată această au fost că un duș rece.

Am crezut efectiv că… nu o să-mi revin. Iar familia și foarte mulți prieteni s-au îngrijorat nespus. Mulțumesc tututor pentru că v-ați gândit la mine și poate v-ați rugat pentru binele meu”, a scris Anca Serea pe Instagram.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Ce se ascunde în spatele panourilor misterioase apărute în București în care mămicile sunt încurajate să refuze cezariana: „Este infracțiune”. Opiniile medicilor
Capital.ro
Românii ar putea să-și recupereze banii de la bancă. Decizia care se pregătește în România privind dobânzile
Playtech.ro
Câte calorii are un ou roșu, o felie de cozonac și o porție de miel. Tabel complet. Cât îngrașă masa de Paște într-o singură zi
Adevarul
Cine a câștigat și cine a pierdut în negocierea pentru șefii parchetelor. Fost consilier prezidențial: „Putem specula că în pachet au intrat și șefii serviciilor”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
CTP a înțeles, la final, cine a fost Mircea Lucescu cu adevărat: ”M-am întrebat care este explicația”
MediaFlux
De ce coacem cozonac și pască în această perioadă. Credințe de Paște
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj