Grecia deschide sezonul turistic pe 14 mai. Condiţiile puse de statul elen în plină pandemie

Ministrul grec al Turismului a anunţat că Grecia vrea să deschidă sezonul turistic pe 14 mai. Autorităţile elene pun, însă, condiţii. Vor permite accesul turiştilor vaccinaţi anti-COVID, a celor care au anticorpi sau a celor care prezintă un test RT-PCR cu rezultat negativ la noul coronavirus.
Razvan Mihalascu
10 mart. 2021, 15:59
Grecia deschide sezonul turistic pe 14 mai. Condiţiile puse de statul elen în plină pandemie

Grecia deschide sezonul turistic pe 14 mai. Oficialii de la Atena au anunţat că, în acest context, vaccinarea angajaţilor din domeniul turismului va deveni o prioritate, după imunizarea personalelor din categoriile vulnerabile.

„Vrem să dechidem sezonul turistic pe 14 mai, cu anumite reguli şi protocoale actualizate. Până atunci, vom ridica treptat restricţiile în funcţie de condiţii”, a declarat Haris Theocharis, ministrul grec al Turismului, conform Greekreporter.com.

Oficialul elen a făcut anunţul în cadrul unei conferinţe de presă la Muzeul Acropole, susținută în cadrul Expoziției internaționale de turism ITB Berlin, care în acest an este organizat online din cauza pandemiei COVID-19.

Noile reguli pentru a merge în vacanţă în Grecia în timpul pandemiei COVID

Haris Theocharis a vorbit şi despre protocoalele sanitare care vor fi aplicate odată cu deschiderea sezonului turistic. Grecia va permite accesul turiştilor care au fost vaccinaţi anti-COVID, a celor care au imunitate în urma recuperării sau a celor care prezintă teste RT-PCR cu rezultat negativ la COVID-19.

„Toți turiștii pot fi supuși unor teste aleatorii, în același mod ca anul trecut. Cu toate acestea, o diferență importantă față de anul trecut o reprezintă «testele rapide», datorită cărora carantina pentru cazuri pozitive va începe, acum, fără așteptarea de 24 de ore ca în 2020.

Costul spitalizării sau orice altă acțiune necesară, care vizează protejarea sănătății turiștilor, a profesioniștilor și a cetățenilor, va fi suportat de statul grec”, a declarat Haris Theocharis.

Oficialul elen a mai precizată că „ceea ce se aplică cetățenilor greci se va aplica turiștilor, fără nicio diferență sau excepție, cum ar fi utilizarea obligatorie a măștii în locuri publice „.

Citeşte şi: Condiţia impusă de Grecia pentru sezonul estival: pașaport de vaccinare sau test PCR negativ

Grecia deschide sezonul turistic pe 14 mai. Sloganul turistic: „Grecia este tot ce ai nevoie”

Ministrul grec al Turismului a dezvăluit şi noul slogan turistic al statului elen pentru vara 2021. „Grecia este tot ce ai nevoie” (All you need is Greece). Până la data de 14 mai, autorităţile elene iau în calcul să deschidă sezonul turistic de probă, cel mai probabil, la începutul lunii aprilie, pentru localnici şi pentru cetăţenii din ţări cu un număr ridicat de persoane vaccinate, precum Israelul.

Citeşte şi: Ce se întâmplă cu vacanţele în Grecia. Condiţiile pentru turiştii români

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
U Craiova, prima lovitură după eliminarea din Europa League! Negocieri cu un fotbalist brazilian de 1.5 milioane de euro
Capital.ro
Fermierii pot primi înapoi 50% din prima de asigurare. Ce condiții trebuie îndeplinite
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Putin amenință țările europene. Rusia e nervoasă pentru ajutorul dat Ucrainei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat