Întâlnirea dintre Băsescu şi Ponta a fost programată pentru joi după-amiază

Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta va avea loc joi, la ora 16.00, la Palatul Cotroceni.
Romania TV
14 nov. 2012, 15:10
Întâlnirea dintre Băsescu şi Ponta a fost programată pentru joi după-amiază

Marţi seara, preşedintele Traian Băsescu a declarat că va avea o întâlnire cu premierul Victor Ponta, precizând că nu ştie dacă aceasta va avea loc miercuri sau joi şi că discuţiile vor fi stabilite în funcţie de programele fiecăruia.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri după amiază, la Bruxelles, că o să îl caute pe preşedinte pentru întâlnirea de miercuri legată de mandatul de reprezentare la Consiliul European.

El a precizat că la întrevederea avută săptămâna trecută cu şeful statului a fost convenit să fie organizată o nouă întâlnire după ce el revine de la reuniunea prim-miniştrilor din statele membre ale grupului „Prietenii Coeziunii”, în care se discută despre bugetul comunitar pentru perioada 2014-2020.

Anterior, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului, preciza că preşedintele Traian Băsescu nu a primit solicitare din partea premierului Victor Ponta de a avea o întrevedere miercuri, aceasta urmând a fi stabilită când va fi adresată solicitare, în funcţie de agendele celor doi.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, 3 milioane de euro pentru Ștefan Baiaram din China! În ce condiții acceptă Mihai Rotaru oferta. Exclusiv
Capital.ro
Luca Niculescu a început negocierile pentru formarea Guvernului. Mesaj pentru pensionari: Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor
Playtech.ro
Ce facultate mai merită făcută în România. Domeniile spre care se uită tinerii pentru a avea un job bine plătit
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
kanald.ro
Luca Niculescu, primele declarații după întâlnirea cu PSD: „Am găsit deschidere în încercarea de a găsi soluții”. Cu ce condiții vine Sorin Grindeanu
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Răsturnare de situație după întâlnirea dintre Luca Niculescu și PSD. Ce s-a decis
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte