S-a stins din viaţă o legendă a jazz-ului VIDEO

Saxofonistul american Hal Singer a murit la vârsta de 100 de ani. 
Romania TV
21 aug. 2020, 06:50
S-a stins din viaţă o legendă a jazz-ului VIDEO

Saxofonistul Hal Singer, o cunoscută figură a jazz-ului american care a cântat împreună cu Ray Charles şi Billie Holiday, a decedat marţi la vârsta de 100 de ani, în regiunea Parisului, a anunţat joi primăria din Chatou (Yvelines), unde muzicianul locuia de 20 de ani.

„Regretăm să vă informăm despre moartea lui Hal Singer la 18 august 2020, la vârsta de 100 de ani. Slăbit în ultimii ani, Hal Singer a murit în pace, înconjurat de soţia şi de familia sa”, a anunţat primăria din această suburbie a Parisului, fără a preciza cauzele morţii, într-un comunicat citat de AFP.

În cei 70 de ani de carieră, muzicianul născut pe 8 octombrie 1919 la Tulsa, în Statele Unite, a înregistrat aproape o sută de discuri, mai întâi peste Atlantic, apoi în Franţa, unde s-a mutat în 1965, potrivit biografiei de pe site-ul său.

 

În 1942, pe celebra „52nd Street” din New York, el a cântat alături de Don Byas, Roy Eldridge, Red Allen sau chiar Billie Holiday după debutul în orchestrele de culoare din sud-vestul american.

Turneele sale internaţionale îl vor duce în America Latină, Africa şi Asia, după ce a făcut turul sălilor de concerte americane, în compania unor nume mari precum Ray Charles.

În 1989, Hal Singer a interpretat propriul său rol în „Taxi Blues”, în regia regizorului rus Pavel Lunghin, care a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Cannes în anul următor.

Căsătorit cu o franţuzoaică, Hal Singer a decis să se stabilească la Chatou în 2002. În 1999 fusese numit Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă dimineaţă, în cea mai strictă intimitate, a declarat primăria pentru AFP.AGERPRES/ (AS – autor: Ana Bîgu, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Campionul mondial care a bătut Argentina și pe Messi în finala CM și acum a sărbătorit cu fanii sud-americani: ”Ești argentinian, Basti!”
Capital.ro
Pană majoră de curent pe litoral. Aproape 100 de hoteluri, restaurante și terase au fost afectate
Playtech.ro
Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
Adevarul
Cum arătau vacanțele românilor la mare în comunism. Discoteci, concursuri de Miss și turiști străini, într-o perioadă marcată de lipsuri
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ofertă de 8 milioane de euro pentru CFR Cluj! Cine vrea să cumpere clubul
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România