Iranul eliberează o parte din atacatorii fostei reşedinţe britanice din Teheran

Autorităţile iraniene au eliberat miercuri 11 atacatori ai fostei reşedinţe a Marii Britanii arestaţi cu o zi înainte, a anunţat joi agenţia Fars, în timp ce preşedintele Parlamentului a denunţat din nou vehement atitudinea "insuportabilă" a Londrei faţă de Teheran.
Romania TV
01 dec. 2011, 15:19
Iranul eliberează o parte din atacatorii fostei reşedinţe britanice din Teheran

„Unsprezece studenţi ai universităţilor din Teheran arestaţi de forţele de ordine în timpul atacului asupra fostei reşedinţe britanice din Golhak (în nordul capitalei) au fost eliberaţi”, a anunţat agenţia Fars fără a cita vreo sursă.

Această eliberare nu a fost confirmată oficial şi nici de alte mass-media.

Reşedinţa din Golhak, aflată sub statut diplomatic, a fost atacată şi jefuită marţi, în acelaşi timp cu cancelaria situată în centrul capitalei, de manifestanţi prezentaţi oficial drept „studenţi basij” (miliţiile islamiste).

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Ramin Mehmanparast, şi adjunctul şefului poliţiei naţionale generalul Ahmad Reza Radan au anunţat miercuri „urmăriri judiciare” împotriva manifestanţilor care au atacat cele două sedii diplomatice britanice.

Manifestanţii au „planificat ocuparea fostei reşedinţe pentru că ei consideră că aceasta face parte din teritoriul iranian, dar nu şi pe cea a cancelariei”, care a fost atacată „spontan”, a afirmat joi un comunicat al colectivului care revendică atacurile de marţi.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Fotografia cu Nadia Comăneci greu de explicat. Cine apare alături de ”Zeița de la Montreal” în aceeași clasă: ”Nici acum nu înțeleg!”
Capital.ro
Adrian Negrescu: Legea salarizării este necesară, dar a fost făcută „parcă cu ChatGPT”. Economistul avertizează asupra riscurilor
Playtech.ro
Valuri de trei metri la Neptun și interdicții pe litoral. Turiștii nu au voie să intre în mare în aceste stațiuni. A fost arborat steagul roșu
Adevarul
Panică la Kremlin. Putin a început să-și aresteze cei mai apropiați oameni
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Giovanni Becali l-a enervat la culme pe Costin Ștucan: ”Bă, dar ești chiar ultimul om?”
MediaFlux
Risc de boli infecțioase grave în România! Avertismentul autorităților după inundații
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România