SUA a ajuns la a cincea execuţie federală în două luni, mai mult decît administraţiile din ultimii 57 de ani

Keith Nelson, în vârstă de 45 de ani, a fost condamnat la moarte după ce a violat şi ucis un copil, acesta fiind executat vineri în statul Indiana. Pe lîngă faptul că este deja a cincea execuţie din ultimele două luni, sunt ridicate serioase probleme de legalitate în privinţa substanţelor folosite.
Romania TV
29 aug. 2020, 13:12
SUA a ajuns la a cincea execuţie federală în două luni, mai mult decît administraţiile din ultimii 57 de ani

Keith Nelson a fost declarat mort la la ora locală 16.32 (23.30, ora României) în camera de execuţie a Departamentului Justiţiei de la Terre Haute, în Indiana, după ce i s-a administrat o doză mortală de pentobarbital, folosit în general la anestezie, în pofida unei hotărâri a justiţiei potrivit căreia injecţiile letale încalcă legea americană, scrie News.ro.

El a fost condamnat în 2003 la pedeapsa capitală cu privire la răpirea unei fete în vârstă de zece ani care se plimba pe role în faţa casei, în statul Kansas.

El a violat-o şi apoi a strangulat-o, după care a abandonat cadavrul în statul vecin Missouri.

În Statele Unite, crimele sunt judecate în general de tribunale de la nivelul statelor, însă justiţia federală se ocupă de cazuri grave sau cele care implică mai multe jurisdicţii statale, ca în cazul de faţă, unde crima s-a petrecut într-un stat, iar cadavrul a fost abandonat în altul.

Justiţia federală condamnă rar la pedeapsa cu moartea şi execută şi mai rar condamnaţii.

Din 1988 în 2003, trei condamnaţi au fost executaţi la nivel federal, iar după aceea niciunul, timp de 17 ani.

Însă Guvernul lui Donald Trump, un susţinător înfocat al pedepsei cu moartea, care speră să obţină al doilea mandat la 3 noiembrie printr-un discurs al fermităţii, a hotărât în urmă cu un an să reiaexecuţiile federale. 

În urma unor întorsături juridice, el a reuşit, iar din iulie execuţia lui Keith Nelson este a cincea, după execuţia, miercuri, a unui amerindian, Lezmond Mitchell, condamnat tot de crimă, în pofida opoziţiei naţiunii navajo.

Astfel, administraţia Trump a executat în două luni mai mulţi condamnaţi decât administraţiile americane din ultimii 57 de ani.

Pedeapsa cu moartea se află în declin în Statele Unite, unde doar o mână de state – din Sud – mai recurg la ea. În 2019 au avut loc în total 22 de execuţii, iar de la începutul anului au fost executaţi 12 condamnaţi.

Potrivit unor sondaje, susţinerea pedepsei cu moartea a scăzut în rândul populaţiei americane, însă rămâne puternică în rândul alegătorilor republicani.

Citeşte şi: Mai multe companii din America au interzis angajaţilor să vorbească despre starea de sănătate la locul de muncă

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Gică Popescu a tras un semnal dur de alarmă în Guvern: „Dacă nu rezolvăm această problemă, sportul românesc va dispărea!”. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă modul de calcul al ROBOR. Băncile nu vor mai putea vedea cotațiile concurenței
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Abigail, eleva din Bistrița implicată într-un grav eveniment rutier, și-a pierdut viața la doar 18 ani: „A plecat să cânte în corul îngerilor”
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT