Premierul Franţei intenţionează să se vaccineze cu AstraZeneca. Anunţ surprinzător al lui Jean Castex, la o zi după ce ţara a suspendat administrarea acestor doze

Premierul francez Jean Castex a declarat marţi că intenţionează să se vaccineze împotriva COVID-19 cu un vaccin AstraZeneca după ce autoritatea europeană din domeniul sănătăţii confirmă că acest vaccin este sigur.
Daniel Spătaru
16 mart. 2021, 23:44
Premierul Franţei intenţionează să se vaccineze cu AstraZeneca. Anunţ surprinzător al lui Jean Castex, la o zi după ce ţara a suspendat administrarea acestor doze

„Mi-am propus să mă vaccinez când îmi vine rândul, fără privilegii. Am 55 de ani, nu am comorbidități cunoscute, așa că aștept. Dar ținând cont de ceea ce tocmai s-a întâmplat vizavi de AstraZeneca, mi-am spus că ar fi înțelept să mă vaccinez foarte repede, de îndată ce suspendarea – sper – va fi ridicată și toate garanțiile vor fi date”, a spus premierul francez Jean Castex, la BFM TV.

Franţa a decis luni să „suspende din precauţie” utilizarea vaccinului de la AstraZeneca, în aşteptarea unui aviz al Autorităţii Europene a Medicamentului (EMA), ce va fi comunicat miercuri după-amiază, a anunţat preşedintele Emmanuel Macron, într-o conferinţă de presă la Montauban. Macron a spus că speră că vaccinarea cu acest ser va fi reluată rapid, dacă avizul Autorităţii Europene o va permite.

Citeşte şi Cristian Tudor Popescu se vaccinează cu AstraZeneca. „Dacă nu ne mai vedem, măcar am făcut ceva pentru ştiinţă”

În acelaşi timp, Lituania a urmat marţi exemplul altor ţări, suspendând la rândul său administrarea vaccinului produs de AstraZeneca. Ministrul lituanian al Sănătăţii, Arunas Dulkys, a anunţat că vaccinul nu va mai fi utilizat în ţara sa, ca măsură de precauţie, ”atât timp cât Agenţia Europeană a Medicamentului nu va furniza concluziile finale cu privire la siguranţa” vaccinului. Dulkys a spus că, dacă ”are încredere personal” în vaccinul AstraZeneca şi este gata să fie vaccinat, oprirea temporară este ”cea mai sigură cale” de a minimiza riscurile.

Agenţia lituaniană pentru controlul medicamentelor a precizat că trei persoane au prezentat cheaguri de sânge în această ţară cu 2,8 milioane de locuitori după administrarea vaccinului, dar nu există niciun indiciu că vaccinul însuşi le-ar fi provocat. Autoritatea de reglementare europeană a semnalat că analizează efectele secundare grave ale tuturor vaccinurilor împotriva COVID-19 şi ar urma să publice concluziile joi.

Citeşte şi O balerină de la Opera Națională a povestit ororile prin care a trecut după ce a fost vaccinată cu AstraZeneca: Soţul meu m-a resuscitat. Îl auzeam cum strigă: Respiră, respiră!

EMA a declarat marţi că este ”ferm convinsă” că beneficiile vaccinului AstraZeneca depăşesc riscurile potenţiale, insistând că nu există dovezi care să stabilească o legătură între vaccin şi cheagurile de sânge.

Circa 15 state europene au suspendat ca măsură de precauţie administrarea vaccinului AstraZeneca, în urma semnalării unor probleme sanguine la persoane inoculate cu acest ser, precum dificultăţi de coagulare sau formarea de cheaguri de sânge (tromboze), dar fără o legătură dovedită în acest stadiu.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cum se înțeleg „cea mai frumoasă actriță din lume” și fotbalistul marocan acuzat de viol, la 3 ani de la divorț: ”Am eșuat ca soț și soție”
Capital.ro
Ce ar însemna categoria „junk” pentru România. Statul ar putea rămâne fără bani dacă scade ratingul de țară
Playtech.ro
Cu ce document nu poate ieși un copil din România? Confuzia care îi poate lăsa pe mulți părinți în aeroport
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Se închid spitalele! Grevă generală în sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România