Şumudică a renunţat la Universitatea Cluj după numai o săptămână

Antrenorul Marius Şumudică a anunţat, joi, că a decis să nu mai ia loc pe banca tehnică a Universităţii Cluj, precizând că venirea sa la gruparea clujeană a avut la bază promisiunea că schimbarea acţionariatului la club se va schimba în câteva zile. El spune că în situaţia actuală nu poate ajuta echipa.
Romania TV
16 nov. 2012, 06:30
Şumudică a renunţat la Universitatea Cluj după numai o săptămână

„Acesta era ultimul lucru pe care mi-aş fi dorit să-l fac acum, dar, cu părere de rău, trebuie să anunţ că am luat decizia de a nu lua loc pe banca tehnică a Universităţii Cluj la jocul cu Petrolul, de la Ploieşti. Îmi pare rău, în primul rând, pentru admirabilii suporteri clujeni, pentru jucători şi pentru club, dar situaţia actuală mă forţează la un asemenea gest extrem. Venirea mea la «U» a avut la bază promisiunea că schimbarea acţionariatului de la club se va realiza în câteva zile, dar şi dorinţa de a da o mână de ajutor în avans, ţinând cont de faptul că, practic, nu avea cine să stea pe bancă, din punct de vedere regulamentar, la jocul cu Rapid.

Tergiversarea discuţiilor pentru preluarea clubului şi, mai ales, condiţiile improprii de pregătire pe care le-am găsit la Cluj au impus, practic, luarea acestei decizii grele. Este exact lucrul pe care l-am promis suporterilor, la conferinţa de presă în care am fost prezentat oficial, săptămâna trecută„, se arată într-un comunicat semnat de Şumudică.

Marius Şumudică a precizat că este dispus să se întoarcă la Universitatea Cluj, dar în momentul în care situaţia va fi clară: „Sunt dispus să mă întorc la «U», chiar îmi doresc acest lucru, dar numai din momentul în care toate lucrurile vor fi clare. Mi-ar părea rău să nu-i mai simt alături pe fanii Universităţii care, după numai câteva zile, mi-au intrat deja la suflet, dar îi rog şi pe ei, şi pe oamenii neutri, să înţeleagă că, în situaţia actuală, nu am cum să ajut Universitatea!„.

Tehnicianul Marius Şumudică a fost numit în funcţia de antrenor principal al Universitaţii Cluj în urmă cu o săptămână, la 9 noiembrie. În singurul meci cu Şumudică la conducerea tehnică, Universitatea Cluj a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Rapid, în etapa a XV-a a Ligii I.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT