Explozie de bucurie la Zagreb după achitarea fostului general Gotovina

Mii de croaţi reuniţi în piaţa centrală din Zagreb au primit cu strigăte de bucurie achitarea în apel, vineri, a generalilor Ante Gotovina şi Mladen Markaci de către Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, relatează AFP.
Romania TV
16 nov. 2012, 11:05
Explozie de bucurie la Zagreb după achitarea fostului general Gotovina

„Dragi prieteni, să îi mulţumim bunului Dumnezeu! Să mulţumim Bisericii, pentru că ea a fost singura care a rămas alături de generali„, a declarat în faţa mulţimii, suspinând, Josip Klemm, preşedinte al unei asociaţii a foştilor combatanţi croaţi.

Numeroase persoane, care au urmărit pe un ecraun uriaş şedinţa de judecare a TPI, plângeau de bucurie. Altele, cu pumnul ridicat în semn de victorie, scandau numele fostului general Gotovina, un „erou” al Războiului de Independenţă a Croaţiei, care a fost condamnat în primă instanţă, în 2011, la 24 de ani de închisoare pentru crime de război.

Generalul Markaci a fost condamnat în primă instanţă la 18 ani de închisoare.

Cei doi au fost găsiţi vinovaţi, iniţial, de crime, aplicarea unor tratamente de cruzime şi acte inumane, în special unor sârbi din această ţară.

Într-o zi friguroasă, înainte de pronunţarea verdictului, cu un aer îngrijorat, unii dintre participanţii la miting se închinau, iar alţii au fluierat în timp ce era citit actul de acuzare. Atunci când s-a auzit, potrivit traducerii în croată, anunţul Tribunalului potrivit căruia „Curtea a respins anumite părţi din verdictul” iniţial, mulţimea a aplaudat şi a strigat „Ante, Ante”.

În mulţime, unii agitau steaguri croate, în timp ce foşti combatanţi în uniformă purtau steaguri ale unor unităţi din timpul războiului. Alţii agitau fotografii cu generalul Gotovina, pe care era inscripţionat sloganul „Mândria Croaţiei”.

„Sunt atât de mulţumită! Nu am cuvinte să îmi descriu bucuria”, a exclamat Ljubiţa Basarci, în vârstă de aproximativ 50 de ani, în timp ce era pronunţată achitarea.

„Suntem mulţumiţi, atât de mulţumiţi”, a adăugat plângând Aniţa Pecar, o femeie în vârstă de 70 de ani.

Faptele reproşate au fost comise în cursul operaţiunii „Furtună”, în 1995, al cărei scop a fost recucerirea Republicii sârbe autoproclamate Krajina (sud), una dintre ultimele enclave ale rezistenţei secesioniştilor sârbi din Croaţia, susţinuţi de regimul care se afla la putere la Belgrad.

Operaţiunea „Furtuna este simbolul Războiului pentru patrie. Ea ne-a permis eliberarea ţării de agresiunea unităţilor sârbe”, a declarat un fost combatant, Zeljko, în vârstă de aproximativ 50 de ani.

Proclamarea în 1991 de către Croaţia a independenţei sale faţă de Iugoslavia a fost urmată de un război între forţele de la Zagreb şi secesioniştii sârbi, susţinuţi de Belgrad. Acest conflict s-a soldat cu aproximativ 20.000 de morţi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Victor Angelescu, reacție oficială: „Nu s-a discutat cu Dan Șucu despre trecutul, prezentul sau viitorul lui Daniel Pancu la Rapid!”. S-a hotărât soarta lui Andrei Șucu. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT