Prima înmormântare din lume făcută într-un „sicriu viu”. Din ce este făcut

După luni de teste, în Olanda a avut loc prima înmormântare folosind un "sicriu viu” cu compost rapid realizat din miceliu, covorul de fibre care formează partea de dedesubt a ciupercilor.
Romania TV
17 sept. 2020, 11:02
Prima înmormântare din lume făcută într-un

Eu nu m-am dus, dar am vorbit cu o rudă – a fost un moment emoţionant, am discutat despre ciclul vieţii”, a declarat Bob Hendrikx, fondatorul Loop, startup-ul care produce Living Cocoon, potrivit The Guardian.

Îşi pierduse mama, dar era fericit pentru că datorită acestui sicriu, ea se va întoarce în natură şi va trăi ca un copac. A fost o conversaţie plină de speranţă.”

Hendrikx, un bio-proiectant în vârstă de 26 de ani, care a studiat la Universitatea Tehnică din Delft, a declarat presei locale că Living Cocoon a permis „oamenilor să devină din nou una cu natura. Putem îmbogăţi solul în loc să îl poluăm ”.

Miceliul este „reciclatorul naturii”, a spus Hendrikx. Nu numai că neutralizează toxinele şi oferă alimente proaspete pentru tot ce creşte deasupra solului, dar fibrele sale pot fi folosite pentru a face orice, de la alimente la haine şi ambalaje – inclusiv sicrie.

Miceliul caută în mod constant produse reziduale – ulei, plastic, metale, alţi poluanţi – şi le transformă în substanţe nutritive pentru mediu”, a spus el. ”Acest sicriu înseamnă că de fapt hrănim pământul cu corpurile noastre. Suntem nutrienţi, nu deşeuri.”

Hendrikx a precizat că procesul prin care un corp uman într-un sicriu tradiţional devine compost poate dura adesea un deceniu sau mai mult, încetinit de lemnul lăcuit şi de metalele sicriului, dar şi de îmbrăcămintea sintetică, care poate dura chiar mai mult până se dezintegrează.

Un sicriu de miceliu va fi absorbit de sol în decurs de o lună sau şase săptămâni, a adăugat el, contribuind în mod activ la descompunerea completă a corpului pe care îl conţine şi îmbogăţind calitatea solului din jur – totul într-o perioadă de doi până la trei ani.

Loop lucrează cu oamenii de ştiinţă pentru a măsura impactul corpurilor umane asupra calităţii solului, cu scopul, a spus Hendrikx, de a „convinge factorii de decizie să transforme zonele poluate în păduri sănătoase – cu corpul nostru ca nutrienţi”.

Startup-ul lucrează în colaborare cu două cooperative funerare din Haga şi a realizat 10 sicrie la un cost de aproximativ 1.250 € (1.150 GBP) fiecare. Se aşteaptă ca preţul să scadă semnificativ pe măsură ce producţia creşte şi, speră Hendrikx, sicriiele de miceliu devin „ceva normal”.

Pedeapsă șocantă în vreme de pandemie: Cei care nu poartă mască de protecție, băgați în sicriu

Indonezia renunța la pedeapsa prin care localnicii fără mască de protecție erau băgați într-un sicriu. Conducerea statului asiatic cedează presiunilor publice. Pedeapsa fusese introdusă în urmă cu doar două zile.

Indonezia este una dintre ţările cele mai afectate de coronavirus din Asia de Sud-Est. Autorităţile au găsit în ultimele luni diferite modalităţi „creative” de a încuraja oamenii să poarte măşti. În luna aprilie, forţele de ordine din Bali au apărut în mai multe videoclipuri în care opreau oamenii care nu purtau măşti şi îi puneau să facă flotări.

Pedeapsa reprezenta o alternativă la o amendă de 17 dolari

Totuşi pedepsirea celor care nu poartă mască prin punerea acestora într-un sicriu deschis este o tactică care s-a dovedit a fi de scurtă durată. Acesta a fost introdusă miercuri, dar abandonată vineri după reacţia publică critică faţă de măsură.

Pedeapsa reprezenta o alternativă la o amendă de 17 dolari sau la munca în folosul comunităţii care implică de obicei curăţarea facilităţilor publice. Un bărbat care a intrat în sicriu pentru că nu purta masca a declarat pentru presa locală că a fost cea mai rapidă şi mai ieftină opţiune, scrie Mediafax.

„Există riscul să ajungi într-un sicriu adevărat”

Un oficial a declarat că scopul pedepsei este acela de a-l determina pe vinovat să „contempleze asupra acţiunilor sale, deoarece cu COVID-19 există riscul să ajungi într-un sicriu adevărat”. Măsura a fost amplu criticată în mediul online, iar autorităţile au anunţat retragerea ei

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Cum a ajuns Mitică Dragomir să aibă expoziții de pictură: “Am vândut tablouri de zeci de mii dolari! Mi-am luat si țepe”
Playtech.ro
Banii în plus pentru angajați din profitul firmei, fără taxe CAS și CASS. Exemplul simplu care arată mecanismul noii legi
Adevarul
Cum să cureți chiuveta din bucătărie: ghid complet pentru o scurgere fără mirosuri și bacterii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Mărturie incredibilă despre Gică Hagi: îi putea distruge cariera într-o clipă: ”Dacă raportam, era suspendat cinci ani și dispărea din fotbal”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru weekendul 23-24 mai 2026. Cele trei zodii care ar putea câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi