Marcel Ciolacu dă vina pe Guvern pentru greva de la metrou. „Nu are nicio legătură cu PSD, ci reprezintă doar o altă petardă a Coaliţiei”

Marcel Ciolacu, preşedintele social-democraţilor, susţine că guvernanţii dau vina pe PSD pentru protestul spontan declanşat vineri de angajaţii Metrorex pentru "a acoperi haosul provocat de noile restricţii, pentru a-şi acoperi lipsa de soluţii".
Razvan Mihalascu
26 mart. 2021, 13:09
Marcel Ciolacu dă vina pe Guvern pentru greva de la metrou.

Marcel Ciolacu a reacţionat în contextul în care liderii coaliţiei de guvernământ au acuzat faptul că liderul Ion Rădoi, fost parlamentar PSD, a declanșat protestul la o zi după ce Metrorex a înştiinţat firma sindicatului care administrează spațiile comerciale din stațiile de metrou să le elibereze până în 2 aprilie.

„Pentru a acoperi haosul provocat de noile restricţii anunţate aseară, pentru a-şi acoperi lipsa de soluţii, liderii Coaliţiei au ieşit azi, în haită, să spună că ‘PSD e de vină!’ pentru protestul de la metrou. O minciună ordinară! Ceea ce se întâmplă la metrou nu are nicio legătură cu PSD, ci reprezintă doar o altă petardă a Coaliţiei. Ne închid din nou în case, iau măsuri fără nicio logică, închid din nou şcolile, nu au nicio soluţie pentru a stopa în mod real pandemia, dar aruncă vina pe PSD”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Citeşte şi: Nicuşor Dan reacţionează în scandalul de la metroul bucureştean: Cetăţenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist!

Preşedintele PSD a amintit că actualii guvernanţi au desemnat conducerea Metrorex, iar aceasta trebuie să ia măsuri.

„Sunteţi la putere să guvernaţi, nu să asistaţi! Terminaţi cu propaganda! Voi aţi pus conducerea Metrorex, care trebuie acum să ia măsuri! Deblocaţi traficul, aplicaţi legea în conflictul pe care voi l-aţi creat şi lăsaţi fake-news-urile menite să acopere carantinarea ţării! Mâine, după ce această diversiune se va sfârşi, românii vor sta în continuare în case, nu vor avea bani, nici testare şi nici vaccinare”, a menţionat Ciolacu.

PSD: „Orice legătură cu Ion Rădoi a încetat în urmă cu 13 ani”

De asemenea, social-democraţii susţin că orice legătură a PSD cu Ion Rădoi a încetat în urmă cu 13 ani, iar trimiterile făcute de Florin Cîţu la apartenenţa politică, cu scopul de a insinua că protestele de la metrou ar avea un substrat politic, reprezintă o tentativă de manipulare a opiniei publice.

„Prim-ministrul Cîţu trebuie să înceteze imediat insinuările că protestele de la Metrorex ar avea un substrat politic. Partidul Social Democrat denunţă tentativa Guvernului Cîţu de a prezenta conflictul de muncă de la Metrorex într-o cheie politică. Spre deosebire de relaţia dintre Cîţu şi bănci, pe vremea când acesta făcea atacuri speculative la moneda naţională, orice legătură dintre PSD şi preşedintele organizaţiei sindicale „Unitatea” Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, a încetat în urmă cu 13 ani. Prin urmare, trimiterile făcute de Cîţu la apartenenţa politică pe care liderul sindical a avut-o cu mult timp în urmă, cu scopul evident de a insinua că protestele de la metrou ar avea un substrat politic, reprezintă o tentativă dezgustătoare de manipulare a opiniei publice”, au transmis reprezentanţii PSD.

Circulaţia metroului în Bucureşti este afectată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii. Aceştia au blocat calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.

Cătălin Drulă acuză „interesele mafiote”, după greva la metrou. Într-o postare pe Facebook, ministrul Transporturilor a vorbit despre situația de la Metrorex. Acesta a lansat mai multe acuzații la adresa USLM-ului  și deplânge situația în care sunt puși bucureștenii.

„O acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș. Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri.
Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii”, a spus ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Citeşte şi: Lucian Bode, prima reacţie despre greva de la metrou. „Astfel de acţiuni nu pot avea loc în starea de alertă”

 

 

 

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
MM Stoica, analiză dură a FCSB: „Suntem pe fundul prăpastiei! Bifăm un record istoric”. Ce se întâmplă cu Alibec 
Capital.ro
Indexarea pensiilor și ajutor de 800 lei în 2026. Anunțul ministrului Muncii pentru pensionarii români
Playtech.ro
De ce să îți înfășori cheile mașinii în folie de aluminiu
Adevarul
Președintele Nicușor Dan a confirmat oficial când se va căsători: „Este 100% sigur”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Apar noi reguli pentru vânzătorii de artificii din România! Produsele interzise de Revelion
stirilekanald.ro
O nouă EXPLOZIE a avut loc cu câteva momente în urmă, din cauza acumulării de gaze
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai