Primul raport al CE referitor la situaţia statului de drept: măsurile de urgenţă luate de unele state UE au fost exagerate

Primul raport realizat vreodată de Comisia Europeană referitor la situaţia statului de drept în ţările membre arată faptul că au existat provocări pentru media şi sistemul judiciar ca riscuri esenţiale pentru susţinerea standardelor democratice, informează Reuters, citat de Agerpres.
Romania TV
30 sept. 2020, 10:29
Primul raport al CE referitor la situaţia statului de drept: măsurile de urgenţă luate de unele state UE au fost exagerate

Raportul indică faptul că pandemia a reprezentant un adevărat test de rezistenţă pentru statul de drept şi că unele măsuri de urgenţă adoptate de guvernele naţionale în contextul pandemiei au mers prea departe.

Atunci când măsurile de urgenţă au diminuat controalele asupra decidenţilor, analiza amănunţită a deciziilor publice de către media şi societatea civilă devine cu atât mai importantă”, se arată în raportul Comisiei Europene privind situaţia statului de drept în ţările membre ale UE ce urmează să fie prezentat oficial miercuri la Bruxelles.

Totuşi, în anumite state membre, media şi societatea civilă întâmpină noi obstacole”, adaugă documentul.

Al doilea domeniu major care îngrijorează Comisia Europeană îl reprezintă subminarea independenţei sistemului judiciar, raportul Comisiei Europene conţinând critici la adresa Poloniei şi Ungariei, dar şi a Bulgariei, României, Croaţiei şi Slovaciei. 

„Reformele justiţiei din Polonia începând din 2015 sunt o sursă majoră de controverse”, indică raportul CE, care adaugă faptul că Ungaria se află printre statele membre unde „direcţia schimbării a dat naştere unei îngrijorări grave despre impactul reformelor asupra independenţei sistemului judiciar”.

Citeşte şi Monedele care vor dispărea de pe piața europeană. Motivul pentru care Uniunea Europeană a luat decizia să le retragă

Polonia este vizată de procedura de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, procedură declanşată atunci când se constată că într-o ţară membră există un risc de încălcare gravă a valorilor UE. Nerespectarea acestei proceduri poate duce la sancţiuni împotriva ţării respective.

La 2 iulie 2018, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia, în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă, şi le-a acordat autorităţilor poloneze un termen de 30 de zile pentru a răspunde. După cum justifica la acea vreme Comisia Europeană, schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor, şi în acest fel Polonia nu îşi respectă obligaţiile care îi revin potrivit Tratatului privind UE şi Cartei drepturilor fundamentale a UE.

În privinţa Ungariei, Comisia Europeană a trimis în iulie 2018 guvernului de la Budapesta o notificare prin care-l atenţiona că o lege nou adoptată privind azilul şi deportările contravine legislaţiei comunitare, inclusiv din cauza dispoziţiilor ce restrâng accesul migranţilor în zonele de tranzit de la graniţă sau califică drept infracţiuni acţiunile de ajutorare a migranţilor. Totuşi, guvernul ungar nu a dat curs solicitărilor acestei notificări.

De asemenea, în raportul ce urmează a fi prezentat oficial miercuri, Comisia Europeană menţionează problemele de corupţie din Bulgaria, Slovacia, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria şi Malta. 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Mario Felgueiras, răvăşit de entuziasmul fanilor Universităţii Craiova după event: “Este cea mai frumoasă sărbătoare la care am participat!”. Ce spune de visul Champions League
Capital.ro
Călin Georgescu acuză interese financiare în România: Toată situația pleacă de la bani. Se știe tot ce a intrat, ce a ieșit
Playtech.ro
Subiecte Evaluarea Națională 2026 clasa a IV-a. Textul „Mașina cu mânere roșii” le-a dat emoții elevilor
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Dovada că Andreea Bălan și Petrișor Ruge nu mai colaborează! Imaginile care nu mint. Cu cine l-a înlocuit artista
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Emil Gânj, judecat în lipsă. Tribunalul Mureş anunţă azi decizia în dosarul care a şocat România
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Baciu: ”S-a vândut pe câțiva lei, a făcut o șpagă! Te duci la FCSB să fii mobilier pe bancă și să zică Becali cine joacă”
MediaFlux
EXCLUSIV Gropile de pe Șoseaua Nordului, de lângă parcul Herăstrău, acoperite doar cu pietriș. Noaptea minții în zona de lux a Capitalei FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi